Câinele șchiop

La Radu Părpăuță (deși proză să poate fi lesne integrată într-o tradiție) ritualul povestirii nu mai urmează un scenariu «ingenuu». Sub masca povestitorului tradițional se ascunde un spirit postmodern, care are voluptatea aluziilor livrești și a jocurilor intertextuale și e pătruns de convingerea că toate marile cărți au fost deja scrise, iar literatură nu mai este posibilă decât că «rescriere» și parodie. Prin urmare, scriitorul încearcă (și reușește) să reacrediteze parodia că gen literar, dar demersul sau nu este nici polemic, nici contestatar, parodiile sale sunt lipsite de malitiozitate, lumea este percepută în registrul umoristicului, iar diformitatile naturii umane – trecute în revista fără încrâncenare, mai degrabă cu o curiozitate de entomolog. Păstrând o distanță politicoasă față de proză care se scrie la noi în ultima vreme, născută adesea din frustrări, angoase și resentimente, Radu Parpauta readuce în actualitate «față zâmbitoare» a literaturii, altoită pe un sâmbure ancestral de înțelepciune. Într-o lume care pare să-și fi pierdut umorul cu desăvârșire, viziunea scriitorului capătă o anumită dimensiune sapiențială. - Octavian Soviany, „Față zâmbitoare a literaturii”, Observator cultural, nr. 936