Kybalion este una dintre cele mai misterioase și mai controversate lucrări ezoterice scrise vreodată — și, fără îndoială, cel mai popular și mai influent volum de filosofie ezoterică din secolul al XX-lea.
Inspirată, după cum se crede, din înțelepciunea Greciei și a Egiptului antic, Kybalion a fost atribuită, încă de la prima să apariție, în 1908, unor criptici „Trei Inițiați”. Identitatea acestora precum și natură misterioaselor învățături hermetice care au stat la baza conceperii cărții au fost subiectul unor controverse îndelungate.
Kybalion: Ediția definitivă prezintă prima analiză completă a acestei lucrări de înțelepciune ocultă practică. Într-o introducere antrenantă, Philip Deslippe, specialist în probleme religioase, analizează cu competență contextul, istoria și influență considerabilă a cărții (inclusiv faptul că a constituit o sursă de inspirație spirituală pentru o paleta variată de comunități, de la New Thought la Black Naționalism). De asemenea, Deslippe realizează o schița biografică a acestui autor influent și subtil, William Walker Atkinson.
Prezența ediție specială cuprinde atât textul original al lucrării Kybalion, cât și publicarea în premieră a unei alte lucrări anterior necunoscute aparținând lui Atkinson: Cele șapte legi cosmice.