Suzanica Tanase e o scriitoare care se hraneste puternic din propria biografie. A surprins cu doua romane poetice, Gradina Sofiei si Oameni fara piele, iar acum isi desavarseste trilogia cu A unsprezecea zi din august, caci eu asa i-am citit cele trei carti, ca pe un tot unitar avand in centrul lor Familia. Microodiseea pe care urmeaza sa o cititi se asambleaza din imaginile regasite ale copilariei, din vecinatatea unor chipuri familiale inubliabile (bunica, ale carei lacrimi erau ca niste capete de chibrituri care ii ardeau pentru ultima data pielea ei de hartie subtire, figura severa a tatalui, matusa incercata de viata), din incursiunile onirice si insertiile de real, din tipatul ranit al adolescentei, dar si din muzica, emotie si stari. Limbajul poetic taie in carnea vie a realitatii, intr-o carte care te farmeca si te intris teaza in acelasi timp, unde ecoul indepartat al amintirilor are efecte nebanuite si reverberatii profunde in memorie. - Andrei Mocuta
In ziua nasterii Anei, bunica ei descopera un broscoi mare si urat sub pat. Acela e primul semn ca cineva i-a blestemat nepoata. Ajunsa la paisprezece ani, aceasta fata a maiorului ne avertizeaza de la bun inceput ca e greu sa fii fata de militar pentru ca trebuie sa fii si fata si baiat, amandoua in acelasi timp. De aceea, isi construieste o adevarata cetate in jurul ei, cu ziduri inalte, imposibil de cucerit. Suntem martorii acestui tablou al framantarilor si al fricii de noi inceputuri. Suntem alaturi de ea in tabara de la Constanta unde incearca sa se desprinda si sa se salveze de aceste mosteniri prin visare si imaginatie. Suzanica Tanase construieste un roman de atmosfera, plin de lumina si speranta. Ne desprindem vreodata de ceea ce am mostenit? Putem rescrie ceea ce ne-a fost deja scris sau pictam la nesfarsit acelasi tablou? Despre aceste lucruri scrie Suzanica Tanase, despre acel loc intermitent dintre copilarie si maturitate. - Valentina Scerbani
Suzanica Tanase impleteste doua fire narative intr-un realism magic pe care multi dintre noi l-am trait. Insa numai ea stie sa-l descrie visceral, indraznet, cu empatie. - Iulia Dromereschi
