Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Crestinismul. Istoria unei idei si a modului in care aceasta ne-a modelat lumea

Crestinismul. Istoria unei idei si a modului in care aceasta ne-a modelat lumea

Tom Holland
  • 7990 lei
În stoc

Wishlist

Creștinismul este cea mai de durată și mai importantă moștenire a lumii antice, iar apariția sa – cel mai important eveniment transformator din istoria occidentală. Chiar și numeroșii occidentali de azi care au abandonat credința strămoșilor lor și refuză orice religie ca fiind o superstiție fără rost rămân în mod evident moștenitori ai creștinismului. Văzută de aproape, diferența dintre un sceptic și un credincios poate părea de nereconciliat. Dacă mărești focusul, impactul de durată al creștinismului asupra Occidentului poate fi observat în ceea ce a fost în mod tradițional considerat opusul acestuia: știința, secularismul și, da, chiar ateismul. De aceea, Creștinismul va plasa povestea felului în care am ajuns să fim ceea ce suntem și cum de gândim în modul în care o facem într-un context istoric mai larg. Pendulând în timp de la invazia persană a Greciei din 480 î.Hr. la criza în curs a migrației din Europa de azi și de la Nabucodonosor la The Beatles, va explora exact ceea ce a făcut creștinismul atât de revoluționar și de disruptiv, cât de complet a ajuns să satureze tiparul de gândire al creștinătății latine și de ce, într-un Occident care a devenit din ce în ce mai sceptic față de afirmațiile religiei, atât de multe dintre instinctele sale rămân iremediabil creștine. Scopul este dublu: să îl facă pe cititor să aprecieze cât de noi și de diferite erau învățăturile creștine când au apărut și să ne facă pe noi, și tot ceea ce luăm acum drept firesc, să părem, în consecință, la fel de stranii în ochii restului lumii. Ne aflăm la capătul unei transformări extraordinare a modului în care înțelegem ce înseamnă să fii om și o putem aprecia pe de-a-ntregul doar dacă știm cum ne-a modelat creștinismul de-a lungul mileniilor.

  • Autor: Tom Holland
  • Editura LITERA
  • ISBN: 9786063389177
  • Număr pagini: 624
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Broșată
  • Dimensiune:
  • 137x200
  • Anul: 2022

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Crestinismul, Istoria unei idei si a modului in care aceasta ne-a modelat lumea, Tom Holland, Editura Litera

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.