Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Refugii
În stoc

Refugii

Augustin Buzura
  • 4340 lei
Wishlist

„Nimeni, până la Augustin Buzura, şi nici după el, nu a sondat atât de adânc şi cu atâta curaj estetic abisurile şi amploarea ravagiilor dedublării şi ambivalenţei fiinţei într-o lume ea însăşi purtând pecetea unei psihopatii generalizate. Proba acestui curaj este, în primul rând, construirea întregului roman pe suportul unui personaj atât de ambiguu cum este Ioana Olaru. Prudent şi subtil, cu acea prudenţă a romancierului veritabil, pentru care personajele nu sunt marionete mânuite mai mult sau mai puţin abil, ci hieroglife ale misterelor existenţei, Augustin Buzura nu pune nici un diagnostic. Dar nici nu elimină semnele şi indiciile care fac din patologia ambiguităţii şi a ambivalenţei autentica temă a romanului său.” (Mircea Iorgulescu)

„Insolitul acestui roman este dat de nivelul paroxistic la care este împinsă arta prin presiunea nemaiîntâlnită a realului. Astăzi este greu de închipuit la ce riscuri etice, estetice, dar şi existenţiale se expunea un scriitor ce literaturiza imediatul ajuns la un nivel inimaginabil de absurd.” (Nicoleta Sălcudeanu)

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie

Etichete: Alexandria Librării, Refugii, Augustin Buzura, Editura RAO, Biblioteca RAO

V-ar putea interesa și...


Nici vii, nici morți

Nici vii, nici morți

Augustin Buzura


3599 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.


Recent văzute