In anul 1992, un roman a fost trimis in judecata in imprejurari care ulterior au ridicat numeroase semne de intrebare. In acelasi an, a fost condamnat in prima instanta la douazeci si cinci de ani de inchisoare. Pana in anul 1997, a uzat de caile de atac, in speranta ca situatia i se va clarifica. Hotararea a ramas insa definitiva.
A executat doisprezece ani de puscarie, timp in care, din cauza cuantumului pedepsei si gravitatii infractiunilor, a fost incarcerat impreuna cu adevarati criminali.
Un test ADN a dovedit ca este nevinovat.
Dupa optsprezece ani de la arestare a fost achitat definitiv, iar dupa inca doi, adevaratul vinovat a fost trimis dupa gratii. Au reusit aceste decizii sa repare macar o farama din nedreptatea care i s-a facut "vinovatului-fara vina"?
Cazul Tundrea a devenit emblematic pentru suferinta cauzata unui om nevinovat, fiind catalogat drept cea mai mare eroare judiciara din Romania.
