Fiinţa noastră rămâne perpetuu întredeschisă şi nu putem şti cine suntem, unde suntem, fără a ne întreba în acelaşi timp de unde venim şi încotro ne îndreptăm. Căci persoana devine personalitate pe fondul unei totalităţi virtuale care se întinde deopotrivă în tot trecutul său proiectându-se totodată în viitor. O totalitate în care i se reunesc şi cele trei componente indisolubile: trup, psihic şi spirit, componente care prin interacţiunea lor cu infinita multitudine a combinaţiilor posibile dau unicitate caracterului şi, în final, personalităţii.
De altfel, cartea este construită tocmai pe această conştientizare a aportului pe care fiecare dintre componente îl are în constituirea unui întreg sănătos, în sens fizic, moral şi social, pe deplin realizat, la nivelul întregului potenţial (moştenit şi autogenerat), şi valorificat printr-o integrare optimă în ansamblul social în care trăieşte.
Vladimir Alexandrescu
* * *
Dorinţa de a surprinde fiinţa umană din toate unghiurile sale – pluridimensional şi interdisciplinar –, de a-i desena un tablou aproape sinoptic, uzând de un limbaj simplu, direct, accesibil şi inteligibil, de un bagaj informaţional impresionant, mai ales pentru vârsta autorului (născut în 1979), este meritorie şi este de apreciat ca un real succes.
Dumitru Constantin-Dulcan