Vârstele uceniciei – analizate conceptual şi aplicativ (la meridianul autohton postbelic) în relaţia privilegiată dintre maestru şi discipol – constituie miza acestei cercetări laborioase în care examenul istoric, psihologic şi antropologic se intersectează fericit în circumscrierea temei uceniciei de astăzi ca „dinamică interpersonală” în cele două modele – filosofic şi literar – de formare prin cultură.
Lucrarea este profundă şi, mai ales, incitantă, menită fiind să-l orienteze pe contemporanul nostru spre paradigma autorităţii deontice, spre acela care face din propria sa existenţă un model de urmat. Apelul la autorităţile în materie – antice, clasice şi moderne – aşază discursul Laurei-Corina Roşca în prelungirea meditaţiei europene despre treptele cunoaşterii de sine, în temeiul adevărului că „acela care merge la maestru nu merge cu adevărat decât la sine însuşi” (Joachim Wach). (Mircea Muthu)
Când am început această cercetare, priveam cu fascinaţie opera lui Radu Petrescu şi în acelaşi timp aveam conştiinţa faptului că mizele acestui tip de literatură nu sunt neapărat legate de tematica uceniciei. Am realizat pe parcurs că undeva „în înalt”, direcţiile de gândire ale Şcolii de la Păltiniş, implicând în mod vădit ideea de ucenicie, şi cele ale Şcolii de la Târgovişte, mai curând preocupată de ideea de „suflet” ca personaj de aer al textului, sunt convergente. Puse în raport cu un anumit context politic, asupra căruia însă nu am insistat, şi în lumina unei teme generoase cum este cea a relaţiei maestru-discipol, cele două paradigme paideice, cu propriul lor orizont ideatic, au putut fi cercetate comparativ. Ceea ce ne-a fascinat a fost legătura inextricabilă dintre literatură şi experienţa spirituală, astfel încât am încercat să propunem un spaţiu hermeneutic nou şi să discutăm literatura în raport cu unele concepte controversate sau pur şi simplu contestate cum sunt, printre altele, noţiunile de continuitate, transmitere şi tradiție. (Laura-Corina Roșca)
