„Poți rezolva enigme, dar nu ai cum să „rezolvi“ oameni. Pentru că omul, să-i zicem personaj, e o matrioșkă de enigme și oricât de bine ai înțelege, până la urmă, cum într-o situație s-a ajuns de la cauză la efect, e doar o pojghiță de înțelegere care, odată spartă, te aruncă-n apa adâncă și foarte rece.
Mihaela Apetrei construiește cu acribia, pasiunea și talentul unui pictor de boabe de orez personaje atât de verosimile, de palpabile, încât le simți respirația, parfumul, le trăiești stările, chiar și atunci când n-ai vrea deloc asta, dându-ți senzația că aceste personaje au scris singure povestea asta extraordinară, deci, și tu. Or, asta se numește arta de a scrie un roman.” — Ana Barton, scriitoare
„Cartea Mihaelei Apetrei poate să vă placă sau să nu vă placă. Dar dacă sunteți iubitori de policier, veți aprecia răsturnările spectaculoase de situație, dacă sunteți iubitori ai descrierilor, veți aprecia atenția pentru detalii, aproape cinematografică, veți aprecia referirile culturale, dar și ingeniozitatea scriiturii. Pe mine m-a cucerit și cu rețetele, dar și cu referirea la Melania Lupu, pentru cei care au citit romanele Rodicăi Ojog Brașoveanu.
Sunt o cititoare convinsă de romane polițiste; mă bucur sincer că în sfârșit se întâmplă ceva în literatura română de gen și se întâmplă cu o carte pe care am citit-o pe nerăsuflate.” (Maria Coman, jurnalistă)
Invitațiile la cină sunt pentru obezul Murki un fel de tactică de supraviețuire. Numai că aceste invitații declanșează un șir de morți misterioase, din care lipsesc mobilul și arma crimei.
Doar câțiva oameni dețin amănuntele care pot dezlega enigma. Și, în final, cu toții trebuie să răspundă la o întrebare: oare este o crimă să-ți dorești să fii fericit?