„Cum s-a născut Narnia?" Răspunsul va schimba totul
„Un roman emoționant despre puterea transformatoare a cărților, care îi va încânta pe toți cititorii dornici să afle povestea din spatele poveștilor preferate din copilărie." – Booklist
Megs Devonshire are un talent ieșit din comun la calcule și ecuații. Studiază la Oxford și visează să dezlege cele mai mari mistere ale fizicii. Crede în știință, cu o singură ezitare: fratele ei mai mic, pe care îl iubește nespus, nu mai are mult de trăit, iar știința nu-l poate ajuta. Când George devine fascinat de Leul, vrăjitoarea și dulapul, o carte nou apărută a faimosului autor C.S. Lewis, și o imploră să afle cum s-a născut Narnia, Megs nu poate să-l refuze.
Deși la început șovăie, Megs se trezește curând că ia ceaiul cu profesorul de la Oxford și cu fratele acestuia, rugându-i să-i ofere niște răspunsuri. Dar tot ceea ce primește sunt povești din copilăria scriitorului, pe care fata i le va depăna mai departe fratelui ei. De ce domnul Lewis nu-i spune direct ceea ce vrea George să știe? Răspunsul îi va dezvălui lui Meg multe adevăruri pe care știința și matematica nu i le pot oferi, iar darul pe care și-a imaginat că i-l face fratelui său – povestea din spatele Narniei – se dovedește în schimb a fi unul pe care George i-l face ei: speranța.
„A fost odată un dulap este o scrisoare de dragoste către toate cărțile cu un mesaj puternic și profund. Megs și familia ei află că poveștile sunt hrană pentru suflet și că, uneori, sunt singura cale prin care putem înțelege viața." – The Washington Post
„O poveste dedicată tuturor celor a căror viață a fost schimbată pentru totdeauna de o carte." – Lisa Wingate, autoarea bestsellerului Înainte să fim ai voștri
„O carte revelatoare despre imaginație și știință, despre credință și rațiune. O lectură obligatorie pentru fanii lui C.S. Lewis, care îi va ajuta să descopere lucruri uimitoare despre autorul Cronicilor din Narnia." – Library Journal
Patti Callahan este autoarea a 16 romane, multe dintre ele fiind bestselleruri New York Times și USA Today. Pentru cartea sa Becoming Mr. Lewis a primit nenumărate distincții, printre care The Christy Award „Book of the Year", The Harper Lee Distinguished „Writer of the Year" și Alabama Library Association „Book of the Year".
Este cofondatoarea și una dintre gazdele celebrului show online și podcast Friends and Fiction. Colaborează la publicația Parade Magazine și scrierile sale au apărut în numeroase antologii și volume de povestiri. Locuiește în Mountain Brook, Alabama, împreună cu soțul ei.
A fost odată un dulap a fost numită „Indie Next Great Reads" pe anul 2021 de către American Booksellers Association, precum și una dintre cele mai bune cărți de ficțiune istorică ale anului 2021 de către Toronto Star, The Bookseller, Parade, SheReads, BookRiot ș.a.