Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Dulceaţa de caise

Dulceaţa de caise

Alexandr Soljenitin
  • 3990 lei
Stoc epuizat

Wishlist

Odată cu întoarcerea sa în Rusia după cei douăzeci de ani petrecuţi în exil, Soljeniţîn scrie, în perioada 1993‑1998, o serie de „povestiri în două părţi“, echilibrate şi atent şlefuite, cele două părţi ale fiecărui text fiind unite printr‑o temă comună. Sunt marile teme ale literaturii lui Soljeniţîn: opţiunea morală, problema responsabilităţii, compromisul… Personajele sunt plasate în diverse perioade ale epocii sovietice (începând din anii ’20‑’30, trecând prin cel de‑al Doilea Război Mondial şi ajungând până în anii ’90), însă nu de vreo „demascare“ a realităţilor sovietice este vorba, ci de o privire atentă asupra omului ca individualitate. Suntem martori la ascensiuni şi decăderi, descoperim conştiinţe împovărate, vedem îndoiala şi slăbiciunea personajelor atunci când sunt puse în situaţia de a alege. Fiecare om este important, iar deciziile lui nu rămân niciodată fără consecinţe. Sunt pagini de scriitură însufleţită, de o remarcabilă forţă artistică. Este forţa trăirilor autentice, care nu pot lăsa pe nimeni indiferent.





Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Dulceaţa de caise, Alexandr Soljenitin, Editura Univers

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

V-ar putea interesa și...



Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.