După decenii de comentarii apologetice, dublate de aprige denunțări, am ajuns astăzi să nu mai știm prea bine cine a fost cu adevărat Sigmund Freud. Profitând de scoaterea la lumină, în anii din urmă, a unor noi documente de arhivă, dar și a unor scrisori inedite, Élisabeth Roudinesco ne demonstrează că mai există încă multe lucruri de spus despre omul Freud, precum și despre opera lui.
Fondatorul psihanalizei ne este prezentat mai întâi de toate ca acel vienez care a trăit în plină Belle Époque, cetățean al Imperiului Austro-Ungar, dar și moștenitor al Iluminismului german și iudaic. Pe de altă parte, psihanaliza este creionată ca fruct al unui demers colectiv, al unui "cenaclu romantic", în sânul căruia Freud a putut să dea curs liber fascinației sale pentru irațional și pentru științele oculte, transformându-și uneori prietenii în inamici feroce și jucând pe rând rolul de Faust și Mefisto. Modern în gândirea psihologică, dar conservator în opiniile politice, Freud ne este înfățișat în toată umanitatea sa: în mijlocul familiei sale, înconjurat de colecțiile sale de artă, de femei, de copii, dar și de câini, un om orgolios, dar în același timp ros de îndoieli și pasiuni.
