Istoria lui Jacques Lacan este istoria unui destin balzacian. Dar este și istoria unei gândiri care, după cea a lui Freud, a vrut să smulgă omul din universul ocultului și al visului, cu riscul de a pune în scenă neputința permanentă a rațiunii - a luminii și adevărului - de a realiza acest scop.
În centrul cărții se află maeștrii, amicii, rivalii, discipolii, cercul familiei. Dar, de asemenea, Koyré, Kojève, Bataille, Heidegger, Sartre, Althusser, Lévi-Strauss, Jakobson. În jurul fiecăruia se țese pasiunea lui Lacan de a domina timpul, de a-i întâlni pe mai marii lumii, de a seduce femeile, dar, mai ales, de a construi un sistem de gândire întemeiat pe determinarea subiectului prin limbaj. Contemporanii s-au amuzat de extravaganța verbală a rebelului și de jargonul urmașilor săi. Istoria va reține, împreună cu Elisabeth Roudinesco, că omul acesta a reușit să analizeze cu extremă finețe transformările familiei occidentale, declinul funcției paterne, contradicțiile iubirii, iluziile revoluției, logica nebuniei.
