Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Elizabeth Gilbert

Elizabeth Gilbert

Elizabeth Gilbert (n. 1969 în Waterbury, Connecticut; studii de științe politice la New York University) a devenit celebră odată cu apariția volumului autobiografic Mănâncă, roagă-te, iubește (2006), megabestseller internațional (peste 15 milioane de exemplare vândute în toată lumea, tradusă în 46 de limbii), apărut în românește la Humanitas în 2008 și ecranizat în 2010, cu Julia Roberts și Javier Bardem în rolurile principale. Volumul de povestiri Pelerinii (1997; Premiul Pushcart și nominalizare pentru Pen/Hemingway Award în 1998), apărut și el în românește (Humanitas, 2010), reprezintă debutul ei literar. Au urmat romanul Stern Men (2000; Războiul homarilor, Humanitas, 2011), volumul non-fiction Ultimul bărbat american (2002; Humanitas, 2009), finalist în competiția pentru două premii importante – National Book Award și National Book Critics Award –, volumul autobiografic deja menționat și continuarea lui, Și am spus da, cu titlul original Committed. A Skeptic Makes Peace wițh Marriage, devenită curând bestseller în Statele Unite. A publicat două romane, Războiul homarilor și Semnătura tuturor lucrurilor, nominalizate la Baileys Women’s Prize for Fiction și finaliste la Wellcome Book Prize. A fost colaboratoare la diverse publicații, printre care ediția americană a revistei GQ, articolele ei primind două nominalizări pentru National Magazine Award. Un articol din 1997, „The Muse of the Coyote Ugly Saloon“, bazat pe experiența autoarei ca angajată într-un bar newyorkez, a stat la baza filmului Coyote Ugly. În 2008, revista Time a inclus-o în topul celor mai influenți 100 de oameni din lume. În prezent, trăiește în New Jersey. 



Lecții de magie. Cum să-ți cultivi creativitatea

Lecții de magie. Cum să-ți cultivi creativitatea

Nimeni nu cunoaşte mai bine drumurile sinuoase ale creativităţii decât Elizabeth Gilbert, întruchiparea perfectă a propriei teorii: ca să creezi, fie în artă, fie în viaţa personală, nu trebuie decât să îndrăzneşti să te laşi inspirat, şi apoi să perseverezi pe calea pe care ţi-o deschide inspiraţia. Astfel se produce Marea Magie. Astfel se preschimbă banalul cotidian într-un tărâm al bucuriei şi al imprevizibilului. După ce conferinţele sale motivaţionale TED s-au bucurat de mare succes, autoarea bestsellerului Mănâncă, roagă-te, iubeşte s-a simţit inspirată să scrie un ghid de creativitate pentru numeroşii ei cititori, şi nu numai. Cu stilul ei spumos, plin de umor, dar şi cu seriozitatea cuiva care s-a dăruit cu totul muncii creative, Elizabeth Gilbert ne adresează un îndemn esenţial: să scoatem la iveală comorile ascunse în noi şi să alegem cea mai bună dintre vieţile pe care le putem trăi. Cheia unei vieţi fericite este să ne lăsăm conduşi de curiozitate, nu de frică.„Creativitatea este sacră şi nu este sacră. Ceea ce creăm contează enorm şi nu contează deloc. Trudim singuri şi suntem însoţiţi de spirite. Suntem îngroziţi şi suntem curajoşi. Arta e o zdrobitoare corvoadă şi un minunat privilegiu. . Divinitatea nu ne poate lua în serios decât atunci când suntem în cea mai jucăuşă dispoziţie. . Fă loc acestor paradoxuri, astfel ca toate să fie deopotrivă de adevărate în sufletul tău, şi îţi promit – vei putea face orice.“ (Elizabeth GILBERT)..


3900 lei

În stoc
Orașul fetelor

Orașul fetelor

Un roman delicios despre glamour, sex și aventură, despre o tânără care descoperă că pentru a fi om bun nu este neapărat nevoie să fii fată cuminte.Elizabeth Gilbert se întoarce la ficțiune cu o poveste de dragoste aparte, pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40. Spusă într-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care privește în urmă la propria tinerețe cu un amestec de bucurie și regret, Orașul fetelor explorează teme ca sexualitatea și promiscuitatea feminină, dar și idiosincraziile iubirii adevărate.În 1940, Vivian Morris are 19 ani și tocmai a fost dată afară de la Vassar College după o evoluție dezamăgitoare în primul an. Părinții, oameni cu stare, o trimit în Manhattan să locuiască cu mătușa ei, care deține Lily Playhouse – un teatru de varieté în centrul insulei. Acolo, Vivian face cunoștință cu un întreg univers de personaje neconvenționale și carismatice – animatoare mereu puse pe distracție, un actor sexy, o mare doamnă a actoriei, un Don Juan scenarist, o administratoare strictă. Când Vivian comite o greșeală care provoacă un scandal profesional, noua ei viață se răstoarnă cu susul în jos, iar consecințele le va înțelege de-abia ani și ani mai târziu. În cele din urmă însă, toate acestea o vor face să vadă cu alți ochi genul de viață pe care și-l dorește – și genul de libertate de care are nevoie. Mai mult, experiențele tinereții o vor conduce la iubirea vieții ei, o iubire cu totul ieșită din comun.„Pur și simplu unul din cele mai bune romane pe care le-am citit în ultimii ani. [...] Un roman-bijuterie, sclipitor.” (Observer)„Cuceritor și captivant. Un roman mare în toate sensurile cuvântului.” (The Daily Telegraph)..


4900 lei

În stoc
Și am spus da, o poveste de iubire

Și am spus da, o poveste de iubire

La începutul lui 2010 a apărut în SUA, într-un prim tiraj de un milion de exemplare, Committed, mult așteptata continuare a cărții care a făcut-o celebră pe Elizabeth Gilbert, Mănâncă, roagă-te, iubește. A devenit imediat Numărul 1 pe lista de bestselleruri nonfiction a publicației New York Times. În februarie 2011 a apărut în ediție broșată. Între timp, Committed a fost tradusă, sub diverse titluri, în numeroase limbi și figurează pe listele de bestselleruri din multe țări.Mănâncă, roagă-te, iubește... și mai departe? Elizabeth Gilbert s-a căsătorit cu iubitul ei brazilian, întâlnit în Bali. De fapt, Liz și Felipe, traumatizați amândoi de divorțurile prin care trecuseră, își juraseră să nu se căsătorească niciodată. Au fost obligați s-o facă - au fost aproape condamnați la căsnicie de autoritățile americane de frontieră - doar pentru a putea rămâne împreună pe teritoriul Statelor Unite. La ceremonia de nuntă în cerc restrâns care s-a petrecut într-un orășel liniștit din New Jersey, Liz a spus da. A spus-o din toată inima. Dar pentru asta a trebuit să-și învingă, încetul cu încetul, enorma reticență față de căsătorie. Și a făcut-o în stilul ei: timp de aproape un an, călătorind cu Felipe prin Asia de sud-est, s-a documentat asupra căsătoriei. A încercat prin orice mijloace - lecturi, discuţii cu tot felul de oameni, apel la experiența familiei proprii - să se împace cu bătrâna instituție înainte de a-i trece încă o dată pragul.Iar pe drum a descoperit o seamă de fapte interesante despre căsnicie, pe care le împărtăşeşte cititorilor cu hazul, inteligenţa şi compasiunea ei caracteristice. Dincolo de aceste „inserţii socio-istorice", cum le numeşte autoarea, noul memoir al lui Elizabeth Gilbert este o celebrare a iubirii, cu toate consecinţele şi complexitatea pe care dragostea adevărată, în lumea adevărată, le atrage după sine întotdeauna.Autoarea a formulat cu simplitate, într-un interviu, concluzia noului ei volum: „Căsătoria e o stranie combinație de vis și realitate, iar noi, cuplurile, ne petrecem viața încercând să negociem granița dintre cele două. Am să spun asta, pentru ca este, cred, cea mai importantă informație din toată cartea: căsătoria nu e un joc pentru oameni tineri.”..


3500 lei

În stoc
Semnătura tuturor lucrurilor

Semnătura tuturor lucrurilor

„Cred că suntem cu toții trecători... Cred că suntem pe jumatate orbi si plini de greșeli. Cred că înțelegem foarte puțin, iar din ce înțelegem mare parte e greșit. Cred că nu putem supraviețui vieții – asta, cel puțin, e evident! – dar, dacă avem noroc, îi putem rezista foarte mult timp. ...Niciodată n-am simțit nevoia să inventez o lume dincolo de aceasta, fiindcă lumea aceasta mi s-a părut dintotdeauna îndeajuns de mare și de frumoasă pentru mine... Eu n-am vrut altceva decât să cunosc lumea aceasta. Acum, când mă apropii de sfârșit, pot spune că o cunosc mult mai bine decât atunci când am sosit in ea. Mai mult, fărâma mea de cunoaștere s-a adăugat restului de cunoaștere acumulată de-a lungul istoriei – s-a adăugat, cum s-ar zice, marii biblioteci. Nu e puțin lucru... Oricine poate spune asta a trait o viață norocoasă.“ - Alma Whittaker, eroina lui Elizabeth GilbertBotanica, explorarea lumii și dorința: acestea sunt temele în jurul cărora și-a construit Elizabeth Gilbert ultima carte (2013) – un mare roman despre un mare secol, al nouăsprezecelea.Extraordinara sa eroină, Alma Whittaker, născută la Philadelphia la începutul anului 1800, studiază plantele, cu precădere mușchiul, și ajunge astfel să descifreze, independent de Darwin, misterele evoluției în lumea naturală.Dacă Alma e prototipul omului de știință riguros și lucid, Ambrose, bărbatul de care se îndrăgostește, este artistul utopic care crede, asemenea misticului german din secolul al șaisprezecelea Jakob Bӧhme, că Dumnezeu și-ar fi lăsat, spre binele oamenilor, semnătura, amprenta, marca, în alcătuirea fiecarei plante de pe pamânt, astfel că întreaga lume naturală e un cod divin purtând dovada iubirii Creatorului..


4810 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă