Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Sub un cer alb. Natura viitorului

Sub un cer alb. Natura viitorului

Elizabeth Kolbert
  • 4990 lei
În stoc

Wishlist

Autoarea bestsellerului A șasea extincție, câștigător al Premiului Pulitzer, revine asupra impactului transformator al umanității asupra mediului cu întrebarea: După ce am făcut atât de mult rău, putem schimba natura, de data aceasta pentru a o salva?


Că omul ar trebui să aibă în stăpânire întregul pământ și tot ceea ce trăieşte pe pământ este o profeție care s-a adeverit în fapt. Atât de răspândit este impactul uman asupra planetei, încât se spune că trăim într-o nouă epocă eră: Antropocenul.


În Sub un cer alb, Elizabeth Kolbert analizează cu atenție noua lume pe care o creăm. În acest timp, ea întâlnește biologi care încearcă să conserve cel mai rar pește din lume, ce trăiește într-un singur ochi de apă, în mijlocul deșertului Mojave; ingineri care transformă emisiile de carbon în piatră în Islanda; cercetători australieni care încearcă să dezvolte un „supercoral“ ce poate supraviețui pe un glob mai fierbinte; și fizicieni care se gândesc să lanseze mici diamante în stratosferă pentru a răci Pământul.


Una din modalităţile de a privi civilizația umană, spune Kolbert, poate fi ca pe un exercițiu de 10 000 de ani de a sfida natura. În A șasea extincție, ea a explorat modurile în care capacitatea noastră de distrugere a remodelat lumea naturală. Acum, examinează modul în care tipurile de intervenții care ne-au pus în pericol planeta sunt din ce în ce mai mult privite ca singura speranță pentru mântuirea ei. La rândul său inspiratoare, înspăimântătoare și cu umor negru, Sub un cer alb este o examinare complet originală a provocărilor cu care ne confruntăm.


 


„Kolbert ne arată că este timpul să ne schimbăm radical modul în care ne gândim la gestionarea mediului.“ Helen Macdonald, The New York Times


„Pentru a fi un cetățean bine informat al planetei Pământ trebuie să citești Elizabeth Kolbert... Este un omagiu adus abilităților lui Kolbert ca povestitoare, întrucât transformă cercetările asupra crizei climatice într-o poveste îmbogăţită cu umor și imaginație umană care ar putea să se termine fie în flăcări, fie într-o nouă viziune a Paradisului.“ Rolling Stone


„O reflectare superbă și sinceră a vremurilor noastre extraordinare.“ Nature


„Ceea ce face ca Sub un cer alb să fie o lectură atât de valoroasă și de convingătoare este relatarea lui Kolbert. Fără a-l bate pe cititor la cap, ea arată clar cât de departe suntem deja de o lume a naturii netulburate, perfect echilibrate – și cât de departe trebuie să mergem pentru a găsi un nou echilibru pentru viitorul planetei, care să ne includă în continuare și pe noi, oamenii.“ NPR


„Din Mojave până la câmpiile de lavă din Islanda, Kolbert îi duce pe cititori într-o călătorie de-a lungul globului pentru a explora diverse proiecte în timp ce le cântărește argumentele pro, contra și implicațiile etice.“ The Nation


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Sub un cer alb, Natura viitorului, Elizabeth Kolbert, Editura Litera

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.