„Elogiul frontierelor este o carte despre libertate şi duşmanii ei; şi anume despre duşmanii libertăţii care se pretind singurii promotori ai libertăţii; concret, e o carte despre democraţie şi totalitarism în lumea de azi. Teza lui Andrei Vieru este simplă şi strălucită: natura libertăţii constă în aceea că e frontieră, iar instrumentele de discernământ care ne permit să distingem între libertate şi duşmanii ei sunt furnizate de logica modală (despre care autorul crede că e motorul lumii). Ca să înţelegem corect liberul arbitru şi libertatea politică, precum şi modul în care acestea sunt negate în totalitarism, logicile modale şi interpretările lor topologice sunt cruciale. Marea originalitate a lui Andrei Vieru constă în a fi descoperit cât de importantă e logica modală pentru clarificarea noţiunilor teoriei politice clasice. Deşi teoretică şi riguroasă, cartea lui Andrei Vieru nu e nici aridă, nici pedantă. Proza lui e remarcabilă, argumentarea – stringentă, vocaţia de moralist – contagioasă. Nu de puţine ori descoperi că lucrurile pe care le-ai gândit şi tu el le-a articulat mai profund şi le-a formulat mai bine. E o carte din care nu ştii ce să nu citezi, atât de citabil e totul, şi în care notabilul şi remarcabilul funcţionează ca frumuseţe.“ — H.-R. PATAPIEVICI
„S-a făcut cunoscut ca pianist de muzică clasică şi tocmai a tradus în franceză teatrul lui Puşkin. Nu-i cereţi cartea de vizită. Cariera lui nu se rezumă, ci se ascultă, ca Arta fugii. Andrei Vieru nu e doar pianist, şi încă unul dintre cei mai buni. De altfel, a fost comparat cu Wanda Landowska, Glenn Gould sau Celibidache. Este, de asemenea, filozof (a fost influenţat de Karl Popper) şi matematician (a propus „o metodă elementară de renormalizare a funcţiilor multizeta“). Vă simţiţi pierdut? E normal, şi ăsta nu-i decât începutul. Imaginaţi-vă că Vieru tocmai a tradus, în timpul său liber, teatrul lui Puşkin. Cum să nu te laşi sedus de această versiune mozartiană a unui Puşkin căruia Vieru îi redă farmecul originar?“ — L’OBS
