Ceea ce cultura noastră ne-a obişnuit să numim artă este ansamblul tehnicilorcare fac să existe experienţele noastre cele mai intime şi întreaga lume, pentru o clipă, ca pură realitate sensibilă într-un spaţiu terţ, distinct de acela al obiectelor şi simultan autonom de ambele. Dacă întâlnirea cu arta este întotdeauna paradoxală şi neliniştitoare, este tocmai pentru că, dincolo de orice conţinut, ea ne învaţă că pe lângă sfera subiectelor şi aceea a obiectelor există o a treia sferă, în care tot ceea ce există altundeva asumă o realitate, un statut diferit fără ca prin asta să devină de nerecunoscut. La această terţă sferă noi accedem mult mai adesea decât credem, şi nu doar prin medierea „estetică”: ea ocupă o parte extrem de vastă a realului şi nici arta, nici pur şi simplu cele cinci simţuri nu sunt cele care ne permit să intrăm în relaţie cu lumea încă neexplorată a sensibilului. Am propus să numim „viaţă sensibilă” orice relaţie (nu neapărat aceea garantată de percepţie şi actualizată de cele cinci simţuri organice) cu această sferă.
- Editura TACT
- ISBN: 9786068437002
- Număr pagini: 115
- Limba: Română
- Format disponibil: Paperback
- Dimensiune: 13x20
- Anul: 2012
Etichete: Alexandria Librării, Viaţa sensibilă, Emanuele Coccia, Editura Tact
V-ar putea interesa și...
Alexandria îți recomandă
Livrare începând cu 48h
pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.
Plătești în siguranță
Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.
Retur ușor
Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.
Consiliere telefonică
Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.