Emile Zola

„Nana, unul dintre tipurile cele mai vii create de Zola, capătă dimensiuni mitice, reprezentative pentru societatea depravată a celui de-al doilea Imperiu.” (Ion Brăescu)..

Societatea lui Zola e o mare sumbră, câteodată o cloacă, ale cărei secrete nu sunt alcoolismul, eredosifilisul şi nedreptatea, ci efortul răbdător sau exagerat al oamenilor de a trăi aceste fatalităţi...

Ca o amprenta a naturalismului se observa in romanul O pagina de dragoste, scris cu o rara gingasie, inclinatia autorului pentru cazurile patologice si aspectele morbide ale vietii, cat si asocierea ideilor legate de fiziologie si ereditate. Fascinat de descoperirile biologiei si medicinei din vremea sa, Zola a avut ideea sa aplice si in acest roman metodele stiintelor experimentale pentru a construi destinele personajelor sale.In plus, Zola naturalistul supune atentiei cititorului un studiu atent asupra societatii, in special asupra mediului burghezilor instariti din Paris, dominati de pasiunea pentru mondenitati, pentru baluri si distractii frivole, cat si de grija pentru pastrarea aparentelor de virtute, de buna-cuviinta si de cordialitate. In acest fel, Zola denunta intr-o maniera voit neutra, aparent obiectiva, imoralitatea, ipocrizia si bonomia surazatoare a acestei societati "alese",Romanul istoriseste o experienta de viata, dureroasa, tulburatoare, dar perfect verosimila: evolutia unei iubiri interzise, a unei pasiuni ce pune stapanire progresiv pe doi oameni cinstiti, inzestrati cu multa intelegere si bunatate, Hélène si doctorul Henri Deberle. Liliana Anghel..

Romanul acesta este o frescă în culori vii a lumii comerțului parizian între anii 1860−1870, deoarece Zola, atent la toate aspectele moderne ale vremii sale, a redat, într‑un mod uluitor de verosimil, concurența comercială acerbă, acapararea spațiului urban și a clientelei de către un mare magazin modern, ceea ce a dus la falimentul inevitabil al micilor prăvălii din cartier, ai căror patroni priveau cu o furie neputincioasă cum le scad vânzările și cum sunt, unul câte unul, scoși de pe piață.„Societatea lui Zola e o mare sumbră, câteodată o cloacă, ale cărei secrete nu sunt alcoolismul și nedreptatea, ci efortul răbdător sau exagerat al oamenilor de a trăi aceste fatalități. [...] Zugrăvirea societății reînvie, fără voie, tragedia: un grup uman, niște destine, o fatalitate. Toate elementele unei arte care depășește literatura descriptivă și creează, dincolo de realismul banal, marile cicluri naturaliste unde, pentru prima oară, omul e înfățișat deopotrivă în destinul său biologic, social și cosmic.” (R.-M. Albérès)..