Născut la 22 ianuarie 1729 în Camenz, un orăşel din Saxonia, Lessing, fiu de pastor talentat şi cu principii puternice şi verticale, îşi face apariţia într-o lume sărăcită de literaţi.
Înzestrat cu o voinţă de nestăvilit, şi în urma divergenţelor cu părinţii săi, având diverse apariţii editoriale pasagere, precum şi de scenă, ajutat fiind de Frau Neuber, directoarea teatrului Leipzig ce îl ajută să monteze o mică încercare literară de-a sa „Tânărul savant”, Lessing, presat prin diverse metode de tatăl său să urmeze teologia, abandonează principiile familiei şi, nedorind să fie o povară pe umerii acesteia, decide să intre în lumea editorială plecând la Berlin, convins că voinţa sa de neclintit şi o minte liberă îl vor ajuta să-şi descopere propriul drum în viaţă.
La aproape 40 de ani întâlneşte sufletul său pereche – Madame Koenig. Vaduvă, implicată în afacerile răposatului, diversele complicaţii amână destinul celei ce-i fură inima. Considerată singura ce-i poate înţelege sufletul, aspiraţiile şi sentimentele, Koenig reuşeşte, în ciuda problemelor apărute, în ciuda programului potrivnic, să-i câştige definitiv inima.
Cu gândul la iubirea vieţii sale, Lessing scrie drama „Emilia Galotti”.