Cu peste un mileniu şi jumătate înainte de a fi fost create poemele homerice, pe vremea când apele Tigrului şi Eufratului nu se împreunaseră încă - pentru ca într-o singură albie, cea a Shat-El-Arab-ului, să se verse în Golful Persic - în Mesopotamia, «ţara dintre cele două fluvii», scribii scrijeleau pe plăci de cărămidă arsă, în ciudata lor scriere cuneiformă, cea dintâi epopee a lumii.
Mai veche decât Iliada şi Odiseea, mai veche decât Biblia, epopeea care cântă vitejiile şi suferinţele lui Ghilgameş, legendarul rege al Urukului, avea să-şi ia locul de cinste - orânduită în douăsprezece tablete numerotate cu grijă - în faimoasa bibliotecă a regelui asirian Assurbanipal, la Ninive, în cel dintâi veac înaintea erei noastre. Ea constituia pentru Asia Occidentală ceea ce aveau să fie poemele homerice pentru Grecia celui dintâi mileniu înaintea erei noastre şi, de pildă, Cântecul lui Roland pentru Franţa celui de-al XII-lea secol: glorificarea unui erou, chintesenţă a bravurii poporului său.
Poemul nu-şi datoreşte însă valoarea universală numai vechimii, ci mai cu seamă deosebitelor sale merite care privesc deopotrivă calitatea şi caracterul operei. Amestec de întâmplări minunate, de multe ori dramatice, cu profunde învăţături morale, el ne înfăţişează pe cel dintâi erou tragic al tuturor timpurilor.
