Eric-Emmanuel Schmitt

Trei femei, trei epoci. Ana trăiește la Bruges în timpul Renașterii, Hanna, în Viena imperială de la începutul secolului XX, iar Anny, în Hollywoodul actual. Toate trei se simt profund diferite de contemporanii lor. Și dacă ele reprezintă una și aceeași femeie?În secolul al XVI-lea, Anne, o tânără modestă din Bruges, fuge de acasă în ziua nunții pentru a nu fi victima unui destin pe care nu și-l dorește. În Viena lui Freud, Hanna von Waldberg, răsfățată a lumii bune, își părăsește soțul care o adoră pentru a se descoperi pe sine cu ajutorul psihanalizei. Iar în zilele noastre, la Hollywood, Anny Lee, o actriță a cărei frumusețe nu e întrecută decât de nevoia ei de a se autodistruge prin droguri și alcool, rupe tiparele industriei entertainment-ului și refuză stratagemele care ar transforma-o într-un adevărat star. Trei epoci diferite, pe care le unesc însă ipostazele unei femei libere, nesupuse, aflate în căutarea adevărului și a iubirii...

Doliul dureaza doi ani, ii repeta prietenii lui Eric-Emmanuel Schmitt cand el incearca sa depaseasca suferinta provocata de moartea aceleia care i-a dat viata. Fiul documenteaza, in tulburatoarele pagini ale acestei confesiuni, cei doi ani in care parcurge drumul de la deznadejde la constientizarea datoriei de a fi fericit - singura cale de a-si omagia mama. Doi ani in care deapana amintiri de-o viata, traieste si inregistreaza curajos sentimente contradictorii, momente-cheie si clipe de cumpana. Penduland intre evocarea trecutului fericit si consemnarea prezentului, cu realitatile sale inexorabile, Jurnalul unei iubiri pierdute transforma experienta mortii intr-o pledoarie pentru viata.Un scriitor nu poate reinvia pe nimeni, dar poate da viata prin cuvinte. La doi ani de la disparitia mamei sale, autorul se hotaraste sa-si transforme jurnalul doliului in carte - o carte in care nu vorbeste de­spre el, ci despre noi, noi toti, care trebuie sa infruntam, mai devreme sau mai tarziu, pierderea parintilor. Sa dai nume durerii, sa trasezi apoi un drum spre lumina, nu e oare acesta cel mai frumos dar pe care un romancier il poate face cititorilor sai? - Le PelerinUn text superb, care merge dincolo de intim. - PagesO carte emotionanta, presarata cu ganduri si maxime pline de miez despre doliu, despre pierdere. - Le FigaroAceasta poveste magnifica nu vorbeste numai despre el, ci despre ei, un fiu si mama sa, legati printr-o dragoste simbiotica. - Dimanche (Belgia)O poveste de o infinita autenticitate, coplesitoare. - Femme ActuelleEmotionant, autentic, revigorant. - Le Soir..

Doliul durează doi ani, îi repetă prietenii lui Eric-Emmanuel Schmitt când acesta încearcă, fără succes, să depăşească suferinţa incomensurabilă a morţii celei ce i-a dat viaţă. Fiul îndurerat documentează, în emoţionantele pagini ale acestei confesiuni sfâşietoare, parcursul de la deznădejde la conştientizarea datoriei de a fi fericit – singura cale de a-şi omagia mama.Pendulând neîncetat între evocarea trecutului fericit şi consemnarea prezentului, cu realităţile sale inexorabile, Jurnalul unei iubiri pierdute transformă experiența morții într-o pledoarie pentru viaţă...

Milarepa e marele yoghin tibetan, inteleptul enigmatic ce a strabatut noua veacuri, distiland, transmutatie dupa transmutatie, toate experientele lumii de carne si spirit. Acum locuieste in visele parizianului Simon si-l tulbura noapte de noapte cu aceeasi nalucire de nepatruns, asa incat viata traita si viata visata incep sa se amestece pana la confuzie. Cheia enigmei e oferita de o femeie stranie pe care Simon o intalneste intr-o cafenea din Parisul diurn. O poveste tulburatoare, in spiritul budismului tibetan, despre iluminare prin suferinta si dragoste, si un posibil raspuns la multe dintre intrebarile ce ne framanta din zorii omenirii.Traducere din limba franceza de Ileana Cantuniari...

Milarepa e marele yoghin tibetan, înţeleptul enigmatic ce a străbătut nouă veacuri, distilând, transmutaţie după transmutaţie, toate experienţele lumii de carne şi spirit. Acum locuieşte în visele parizianului Simon şi-l tulbură noapte de noapte cu aceeaşi nălucire de nepătruns, aşa încât viaţa trăită şi viaţa visată încep să se amestece până la confuzie. Cheia enigmei e oferită de o femeie stranie pe care Simon o întâlneşte într-o cafenea din Parisul diurn. O poveste tulburătoare, în spiritul budismului tibetan, despre iluminare prin suferinţă şi dragoste, şi un posibil răspuns la multe dintre întrebările ce ne frământă din zorii omenirii...

Bine-cunoscutul autor al romanelor Oscar și Tanti Roz și Evanghelia după Pilat publică de această dată o carte autobiografică despre miracolul petrecut cu mai bine de jumătate de secol în urmă, care avea să-i influențeze decisiv viața și scrisul, oferindu-ne o poveste vie, concisă despre noaptea sa de foc, după cum Pascal și-a numit propria noapte mistică.„Îmi schimbasem concepția despre călătorie: destinația contează mai puțin decât renunțarea. A pleca nu înseamnă a căuta, ci a părăsi totul, apropiați, vecini, obiceiuri, dorințe, opinii, pe tine însuți. Nu are rost să pleci decât ca să te abandonezi necunoscutului, neprevăzutului, posibilităților infinite, chiar imposibilului. A pleca înseamnă să-ți pierzi reperele, stăpânirea, iluzia că știi și să fii dispus să întâmpini ceea ce e ieșit din comun. Adevăratul călător rămâne fără bagaje și fără țintă.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)La 28 de ani, autorul-personaj pleacă într-o călătorie în Sahara împreună cu un prieten regizor, pentru a scrie un scenariu de­spre misticul Charles de Foucauld. În timpul expediției, se rătăcește de grupul de excursioniști și de ghidul tuareg și este nevoit să petreacă o noapte singur în imensitatea muntelui Hoggar. Rămas fără mâncare și fără apă, în frigul nopții deșertice, simte cum se deșteaptă în el o forță arzătoare care-i dă încrederea că nu e totul pierdut și puterea să se întoarcă nevătămat, după un urcuș ca o cursă a supraviețuirii, un urcuș real și simbolic totodată. Eric, occidentalul, intelectualul, filozoful raționalist convins că oamenii sunt doar praf de stele în mijlocul universului infinit, își vede zdruncinate toate certitudinile: focul pe care l-a trăit ca pe o imensă împăcare, libertate și bucurie salvatoare poartă oare numele de Dumnezeu?..

Schmitt imbina relatarea foarte personala a experientei mistice cu superbe dialoguri pe tema spiritualitatii purtate cu tovarasii sai de calatorie. Fie ca sunt sceptici, atei sau credinciosi ferventi, fiecare are ceva de spus si de impartasit. - Lire Imi schimbasem conceptia despre calatorie: destinatia conteaza mai putin decat renuntarea. A pleca nu inseamna a cauta, ci a parasi totul, apropiati, vecini, obiceiuri, dorinte, opinii, pe tine insuti. Nu are rost sa pleci decat ca sa te abandonezi necunoscutului, neprevazutului, posibilitatilor infinite, chiar imposibilului. A pleca inseamna sa-ti pierzi reperele, stapanirea, iluzia ca stii si sa fii dispus sa intampini ceea ce e iesit din comun. Adevaratul calator ramane fara bagaje si fara tinta. - Eric-Emmanuel SchmittTraducere din limba franceza de Marieva Ionescu.Fragment din cartea "Noaptea de foc" de Eric-Emmanuel Schmitt:"Desi plat, desertul ne inalta pana la cer. Stelele scaparau, atat de aproape, incat as fi putut sa le culeg. Un fel de mere stralucitoare atarnand la-ndemana in livada pe care o forma muntele Hoggar.Noaptea, Sahara capata un aer de sarbatoare. In vreme ce la lumina soarelui ne impune asceza, in intuneric devine bogata, fertila, generoasa, orientala, oferindu-ne un rasfat de podoabe create de cel mai excentric bijutier, coliere, brose, tiare cu diamante, lanturi de aur si bratari de scantei; o caseta de catifea rosiatica plina de stele, peste care domneste luna de argint, ca o regina a balului, raspandindu-si lumina atotstapanitoare. Ne indepartaseram de foc, ca sa ne obisnuim ochii cu lucirea sferelor. Pe pamantul intunecat intinderile netede, dunele si stancile isi amestecau contururile intr-un creuzet cenusiu. Jean-Pierre statea in picioare in mijlocul pelerinilor inveliti cu paturi, tinandu-ne o lectie de astronomie. Cercetator la observatorul din Toulouse si profesor la universitate, jubila acum, emotionat sa predea in aceasta sala de clasa extravaganta. Pentru prima data-n viata, putea sa arate corpurile ceresti din ochi sau sa indice cu degetul pe tabla cerului liniile care formau o constelatie; Orion, Ursa Mica sau Ursa Mare nu avusesera niciodata atata concretete si nu parusera atat de aproape...

Augustin, un tânăr jurnalist stagiar care trăiește la limita subzistenței, supraviețuiește unui atentat terorist din Charleroi. Pentru poliție, el devine un martor prețios. Când îi pun întrebări, oamenii legii nu bănuiesc însă că timidul Augustin are un dar care îi permite să vadă dincolo de limitele percepției și deducției dintr-o anchetă. Ajutat de vocile unor prezențe inefabile, protagonistul pornește pe un drum la capătul căruia va reuși să afle răspunsuri la marile întrebări neliniștitoare și să devină un adevărat erou.„În Noaptea de foc, Eric-Emmanuel Schmitt și-a relatat experiența spirituală din tinerețe, revelația primitã în deșert. Acela a fost momentul în care a început să creadă. Dar în ce, sau în cine crede el? Noul său roman, Omul care vedea dincolo de chipuri, îndrăzneț și ingenios, încearcă să ofere un rãspuns prin mijlocirea unei intrigi inspirate din actualitate.” (Le Figaro)..

Cel mai citit roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt, adaptat de autor atât pentru scenă, cât și pentru marele ecran.Oscar are zece ani și trăiește într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în față, băiatul, bolnav de leucemie, știe că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucnește inocent, pătimaș și deznădăjduit. Singură care-i întră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit povești moderne, adevărate lecțîi de viață, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute și nimic nu e așa cum pare la prima vedere. Ea ii da copilului ideea să trăiască fiecare zi că și cum ar fi zece ani și-l învață să-i scrie epistole lui Dumnezeu că să se simtă mai puțîn singur.Cu Tanti Roz pe post de ghid într-o viață trăită fast-forward, Oscar parcurge, printre râsete și lacrimi, itinerarul emoționant al tuturor varstelor și experiențelor umane îmbogățite de imaginația lui, care umple spațiile albe și îmbracă realitatea în veșmântul miracolului. Astfel, băiatul ajunge să-și trăiască adolescență alături de prieteni, să se îndrăgostească la tinerețe, să se căsătorească la maturitate cu prima iubire, să o piardă și, în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieți că o lumânare care arde la ambele capete...

Cel mai citit roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt, adaptat de autor atât pentru scenă, cât şi pentru marele ecran.Oscar are zece ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul, bolnav de leucemie, ştie că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucneşte inocent, pătimaş şi deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute şi nimic nu e aşa cum pare la prima vedere. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid într-o viaţă trăită fast-forward, Oscar parcurge, printre râsete şi lacrimi, itinerarul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane îmbogăţite de imaginaţia lui, care umple spaţiile albe şi îmbracă realitatea în veşmântul miracolului. Astfel, băiatul ajunge să-şi trăiască adolescenţa alături de prieteni, să se îndrăgostească la tinereţe, să se căsătorească la maturitate cu prima iubire, să o piardă şi, în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieţi ca o lumânare care arde la ambele capete...

Prietene bune, Julia, Colombe, Raphaëlle și Anouchka sunt la vârsta întrebărilor pe care nu îndrăznesc să le rostească, așa că își consemnează în jurnalele personale cele mai ascunse gânduri. Aflăm astfel că în jurul lor dragostea, un sentiment care le este încă străin, modelează destine, unește și destramă familii, pune în primejdie și salvează vieți, ca într-o inegalabilă dramă shakespeariană. Nevoia de iubire se va insinua treptat în fiecare gest și gând al celor patru adolescente, ca nevoia de un drog ce aduce extazul și ale cărui consecințe sunt periculoase. Când povestea lui Romeo și a Julietei, pe care liceenii o vor pune în scenă, își va arunca umbra nefastă asupra realității, se va dovedi dragostea atât de puternică, încât să vindece rănile pe care tot ea le-a provocat? „Modelele de ieri nu sunt neapărat și cele de azi, în schimb pasiunea se dezlănțuie cu aceeași violență și mânie. În acest sens, Romeo și Julieta sunt și rămân arhetipurile pasiunii eterne.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)..

Străbătând secolele lansează o provocare extraordinară: povestirea istoriei omenirii sub o formă pur romanescă, intrarea în Istorie prin istorisiri. Un proiect conturat acum mai bine de 30 de ani și la care Éric-Emmanuel Schmitt a lucrat neobosit, adunând informații istorice, științifice, religioase, medicale, sociologice, filozofice, tehnice, lăsându-și în același timp imaginația să proiecteze personaje puternice, de neuitat, și o poveste fascinantă.Paradisuri pierdute este începutul acestei aventuri unice, al cărei protagonist e Noam. Născut acum 8000 de ani, într-un sat lacustru, în sânul unei naturi paradiziace, el este silit să se revolte împotriva alor săi când o întâlnește pe fascinanta Noura, grație căreia se descoperă pe sine. Noam înfruntă și o calamitate palpabilă: Potopul. Revărsarea apelor îl impinge pe Noam în istorie și îi hotărăște destinul.„Metoda lui Schmitt ajunge aici la apogeu: formulează marile întrebări filozofice, psihologice și sociale prin intermediul unor personaje-cheie. Legătura noastră cu natura, complexitatea relațiilor de dragoste și de familie, avantajele și dezavantajele progresului, automatizarea individului în cadrul grupurilor, rădăcinile rasismului, raportul cu invizibilul și divinitatea, percepția propriilor emoții: în acest roman, strămoșul nostru Noam, dar și tatăl lui, Pannoam, uriașul Barak, soția Mina, fiul Ham, Noura, iubirea imposibilă, întruchipează toate aceste întrebări cu o profundă umanitate. O umanitate magnifică, marca dintotdeauna a scriitorului Schmitt.“ — Le MatinERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și eseul Viața mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009), Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012), Doamna Pylinska și secretul lui Chopin (2018) și Félix și izvorul invizibil (2019) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase țări. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și Răzbunarea iertării (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, iar în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri. În 2019 îi apare Jurnalul unei iubiri pierdute, distins în 2020 cu Premiul Jules Renard. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi...

În Poarta cerului, al doilea volum al ciclului romanesc Străbătând secolele, poveste de dragoste nemuritoare și amplă panoramă a istoriei umanității, Schmitt reînvie complexa și strălucitoare lume mesopotamiană.Noam, protagonistul acestei saga începută cu romanul Paradisuri pierdute, o caută pretutindeni pe Noura, iubita lui inaccesibilă, iar pașii îl conduc spre Orient, în vremuri biblice. În zgomotosul oraș Babel, plin de forfotă și aventură, unde un rege tiranic ar face orice pentru a-și vedea împlinit visul nebunesc – un turn care să ajungă la zei –, Noam descoperă, alături de noi prieteni, scrisul, arhitectura, astronomia, și reîntâlnește vechi dușmani.„Dialogurile sunt fluente, scriitura e vie, aventurile extraordinare. S-o spunem din capul locului – această continuare este uluitoare!“ — Le FigaroERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și eseul Viața mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009), Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012), Doamna Pylinska și secretul lui Chopin (2018) și Félix și izvorul invizibil (2019) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase țări. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și Răzbunarea iertării (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri, iar în 2019, Jurnalul unei iubiri pierdute, distins în 2020 cu Premiul Jules Renard. În 2021 apare primul roman, Paradisuri pierdute, din ciclul Străbătând secolele, iar în 2022, cel de-al doilea, Poarta cerului. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare, în 2001 primind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi...

„Faceți liniște!“, „Faceți ordine la voi în cameră!“, „Faceți-vă temele!“Iepurașul Danilo și surioara lui, Lily, s-au săturat să-și asculte părinții, care le impun o mulțime de reguli în loc să-i lase să facă ce vor. Nu e drept, ei vor să fie liberi! își spun cei doi. Dar putem fi oare liberi fără să ținem cont de cei din jur?Pentru a-i ajuta să înțeleagă cât prețuiește libertatea și cât de importante sunt regulile într-o comunitate, înțeleapta bufniță Minerva le propune un experiment, o excursie pe Insula Libertății, unde toată lumea are voie să facă orice.La mijloc de drum între literatură și filozofie, minunatele cărți din seria „Poveștile bufniței“ sunt grăunțe de înțelepciune atent distilate de Éric-Emmanuel Schmitt pentru a le explica celor mai tineri cititori concepte-cheie precum curajul, libertatea, respectul și pentru a-i ajuta să crească frumos...

Lui Saxo, un elefantel poreclit "tornada cenusie", nu-i pasa de nimeni in afara de el insusi. Egoist, nepoliticos, lipsit de respect, isi petrece fiecare zi fara sa precupeteasca macar un gand pentru cei din jur! Pentru a-l face sa-si constientizeze atitudinea, inteleapta bufnita Minerva are o solutie: sa-l puna in pielea altora, la propriu! Astfel, deslusind gandurile si trairile celorlalti, Saxo incepe sa inteleaga ca purtarea lui ii raneste pe cei din jur si se hotaraste sa se schimbe. La mijloc de drum intre literatura si filozofie, minunatele carti din seria Povestile bufnitei sunt graunte de intelepciune atent distilate de Eric-Emmanuel Schmitt pentru a le explica celor mai tineri cititori concepte-cheie precum curajul, libertatea, respectul, si pentru a-i ajuta sa creasca frumos.Ilustratii de Barbara Brun...

La mijloc de drum intre literatura si filozofie, minunatele carti din seria Povestile bufnitei sunt graunte de intelep­ciune atent distilate de Eric-Emma­nuel Schmitt pentru a le explica celor mai tineri cititori concepte-cheie precum curajul, libertatea, respectul si pentru a-i ajuta sa creasca frumos.Pisoiul Fortunio este foarte nefericit. Spre deosebire de fratele sau, Charly, el nu indrazneste nici sa sara de pe acoperis, nici sa faca echilibristica pe sarma de rufe. Ii este frica de orice. Dar bufnita Minerva, cea mai inteleapta dintre vietuitoarele padurii, ii pune cateva intrebari care il vor face sa gandeasca cu mintea lui, sa capete incredere in sine si sa-si infrunte temerile. Pentru ca doar cei care isi infrunta temerile sunt cu adevarat curajosi! Ilustratii color de Barbara Brun.Traducere din limba franceza de Iustina Croitoru...