Erich Fromm

Într-o lume care nu mai crede nici în fericirea prin consum şi nici în binefacerile concurenţei egoiste şi ale progresului nelimitat, A avea sau a fi? este un manifest pentru o nouă ordine psihologică şi socio-economică. Fromm urmăreşte istoria şi efectele a două moduri fundamentale de a exista: cel bazat pe avere, putere şi agresivitate, respectiv cel motivat de dragoste, dăruire şi spontaneitate. Soluţiile ieşirii din starea de depresie şi dezumanizare birocratică sunt articulate într-un program socio-economic temerar, care merge de la iniţiativele individuale ale „consumului sănătos" şi ale intensificării trăirilor spirituale până la măsuri globale în favoarea unei democraţii participative, a unui management umanist şi a diminuării inechităţilor flagrante. Punând laolaltă argumente psihanalitice şi marxiste cu revelaţii din mistica medievală şi cu subtile analize macroeconomice, şi ţintind deopotrivă excesele capitalismului şi socialismului, A avea sau a fi? este o sinteză surprinzător de actuală. Consumatorul este veşnicul sugar ce plânge după biberonul cu lapte. A consuma reprezintă o formă de „a avea", probabil forma cea mai importantă. Consumul alină neliniştea, întrucât ceea ce ai nu-ţi poate fi luat; dar el te îndeamnă să consumi şi mai mult, pentru că ceea ce ai consumat anterior nu-ţi mai oferă satisfacţie. E. Fromm..

Cum era Erich Fromm ca terapeut? Ce principii il ghidau in intelegerea suferintelor psihice ale pacientilor sai? Volumul de fata ne permite sa il insotim in cabinet si sa descoperim elementele esentiale ale artei sale de a-si asculta pacientii, modul in care reuseste sa ii inteleaga, pastrandu-si vie dorinta de a invata despre oameni, fara sa se ascunda in spatele tehnicii. Cunoasterea de sine si descoperirea propriului inconstient, curajul de a trai cu adevarat experienta, autoanaliza, empatia sunt cateva dintre elementele necesare pentru a avea capacitatea de a iubi oamenii. Din perspectiva lui Fromm, sa-l putem intelege pe celalalt inseamna sa-l iubim, adica sa ii fim aproape fara teama de a ne pierde pe noi insine. Pentru a dobandi arta de a asculta, e necesar sa descoperim arta de a iubi si arta de a fi om.Erich Fromm (1900–1980), sociolog si psihanalist, s-a format in cadrul Scolii de la Frankfurt, pentru ca in 1933 sa emigreze in SUA. Din cartile sale traduse la Editura Trei, amintim: Arta de a iubi, Arta de a fi, Anatomia distructivitatii umane, Omul pentru sine, Fuga de libertate, Din dragoste de viata, Patologia normalitatii, Limbajul Uitat. O introducere in intelegerea viselor, basmelor si miturilor.Mi-aduc aminte ca odata a venit la mine un scriitor hollywoodian extrem de talentat, pentru ca simtea ca isi pierde creativitatea. Pur si simplu nu mai putea crea. Dupa ce am ascultat experienta lui de la Hollywood, i-am spus urmatorul lucru: „Oricine si-ar pierde creativitatea daca ar duce stilul tau de viata. Daca vrei sa fii creativ, trebuie sa fii sincer cu tine insuti. Daca vei continua sa traiesti in acea atmosfera, nu iti vei exploata niciodata talentul pe care il puteai folosi acum cativa ani, cand inca nu aveai atat de multa otrava in corp." - Erich FrommAutoanaliza trebuie sa fie si poate fi simpla. Intr-o jumatate de ora pe zi, in timpul unei plimbari, ma gandesc, de exemplu: ieri m-am simtit obosit. De ce oare? Am dormit suficient. S-ar putea sa observ: eram foarte anxios. Mergand pe acest fir: De ce eram anxios? Poate descopar ca eram furios. Sau, daca am o durere de cap, ma pot intreba – cum ar trebui sa procedez de fiecare data cand ma doare capul – pe cine sunt furios? Odata ce am aflat, durerea dispare. - Erich FrommAlte carti aparute la Editura Trei disponibile pe Librex.ro:In zona cenusieFiecare familie are o poveste..

Într o lume dominată de consumerism, de goana după avere și onoruri și de falsele rețete pentru fericire, Erich Fromm ne învață cum să ne eliberăm de iluzii și de ideile primite de a gata și cum ne putem exploata energiile lăuntrice pentru a duce o viață cu sens. Trecerea de la existența preocupată de posesie și îmbogățire („a avea") la un trai bazat pe conștientizarea și dezvoltarea propriilor calități sufletești („a fi") conduce, în mod iminent, la o stare de iluminare psihică și de bogăție spirituală. Dacă în volumul A avea sau a fi?, Fromm discută soluțiile politico economice pentru o viață autentică, în cartea de față el se oprește asupra tehnicilor individuale de concentrare și de trezire spirituală, de meditație orientală și de autoanaliză în cheie freudiană. Toate acestea sunt menite să sporească puterea noastră de a iubi, de a gândi critic și de a acționa creativ și productiv.„Autoanaliza și în special exercițiile de respirație și de conștientizare se pot face ori de câte ori nu ești ocupat cu altceva, ca atunci când te afli în metrou sau în avion. Toate aceste prilejuri ar trebui să fie utilizate pentru o formă sau alta de atenție concentrată, în loc să începi să citești o revistă, să vorbești cu cineva sau să visezi cu ochii deschiși. Odată ce ai căpătat obiceiul de a face acest lucru, astfel de situații când nu ai „nimic de făcut" devin bine-venite, deoarece te îmbogățesc și îți procură satisfacție.” (Erich Fromm)„În volumul de față, Erich Fromm ne propune căile de realizare a conștientizării de sine și ne împărtășește pașii către a fi, pe care i-a parcurs el însuși zilnic, acordând o atenție sporită autoanalizei, ca una dintre aplicațiile psihanalizei.” (Rainer Funk)„Erich Fromm este nu doar un psiholog cu o intuiție ascuțită, ci și un scriitor de talent.” (Chicago Tribune)..

Într-o cultură mercantilă și narcisică, puțini mai reușesc să trăiască o iubire împlinită și autentică, stabilă și satisfăcătoare. Și aceasta, pentru că uităm adeasea că iubirea, ca orice fel de „artă", are nevoie de exercițiu și răbdare, de concentrare și determinare. În această carte clasică, Fromm explorează diversele chipuri ale iubirii, începând cu forma ei romantică (adesea greșit înțeleasă), continuând cu dragostea fraternă și cea erotică și încheiind cu iubirea de sine și de Dumnezeu, precum și cu dragostea pentru părinți și copii. Scris cu jumătate de secol în urmă, acest ghid al îndrăgostitului rătăcit este mai actual ca oricând, oferind, într-un limbaj limpede, căi spre un plus de intimitate, de pasiune și de rezonanță afectivă. Lecția lui Fromm este că iubirea începe prin a oferi ceva celui drag (bucurie, înțelegere, umor, curiozitate sau chiar tristețe), prin a dărui „toate expresiile a ceea ce este viu în noi”. „În anii 1970, am fost adeseori martor al felului deosebit în care Fromm își exprima iubirea. O simțeam în felul în care începea o conversație cu cineva. Și, mai presus de toate, o simțeam în felul în care se raporta la soția lui, Annis: când o stăruta în lift, când își lua rămas bun, când o privea și o atingea. Capacitatea lui Fromm de a dărui iubire poate fi resimțită chiar și azi de cei care citesc Arta de a iubi.” (Rainer Funk, psihanalist și fost asistent al lui E. Fromm)„Iubirea nu este în primul rând o relație cu o anumită persoană. Ea este o atitudine, o orientare a caracterului care determină relaționarea unei persoane cu lumea ca întreg și nu doar cu un unic „obiect" al iubirii. Dacă cineva iubește doar o altă persoană și este indiferent față de restul semenilor săi, iubirea sa nu este iubire, ci atașament simbiotic sau autocentrare amplificată.” (Erich Fromm)..

Transcrierile dialogurilor radiofonice continute in acest volum ne permit sa cunoastem reflectiile lui Fromm din ultimele decenii ale vietii pe teme diverse: iubire, politica, bine si rau, agresivitate, plictiseala, interpretarea viselor. Cititorii vor putea descoperi discursul spontan al lui Fromm care își lasă inima să vorbească odată cu mintea, eliberat de restricțiile limbajului scris, provocându-ne să medităm la teme importante ale vieții și să o iubim...

În fiecare noapte dormim și visăm. Inventăm povești care nu s-au întâmplat niciodată și care nici n-ar fi putut exista vreodată în realitate. Uneori suntem eroi, alteori bandiți; uneori vedem cele mai frumoase scene și suntem fericiți; alteori suntem cuprinși de o groază teribilă. Dar orice rol am avea în vis, noi suntem autorii, este visul nostru și noi i-am scris scenariul. Dar cum să îl interpretăm dacă am „uitat" limbajul viselor? În cartea de față Erich Fromm ne pune din nou în legătură cu limbajul universal al simbolurilor, exprimat în vise și mituri. Înțelegerea simbolurilor, afirmă el, ne ajută să atingem straturile ascunse ale personalității noastre și ne conectează cu experiența umană generală. Prin înțelegerea limbajului simbolic al viselor vom avea acces la înțelepciunea profundă a miturilor, artei și literaturii și la ceea ce, în societatea noastră, este reprimat. Ilustrată cu numeroase analize de vise și mituri, cartea se adresează tuturor celor interesați de semnificația viselor...

Ce este benefic pentru sănătatea psihică și ce anume poate duce la boală? În volumul de față Erich Fromm supune analizei tabloul normalității și al sănătății psihice din societatea contemporană. El examinează patologia normalității plecând de la identificarea efectelor pe care economia de piață le are asupra comportamentului oamenilor, descoperind apoi în centrul acestei maladii a normalității incapacitatea crescândă a omului de a se raporta la realitate în mod voluntar și conștient. Fromm dezvoltă conceptul clinic de „alienare" și identifică diversele sale fațete, încercând să înțeleagă modul în care oamenii pot depăși propriile tendințe către lene și inerție...

În volumul de față Fromm dezvoltă ideile sale despre iubirea de viață și iubirea de moarte, face diferența între diferite feluri de agresivitate aflate direct sau indirect în serviciul vieții și formele maligne ale distructivitătii, descriind două tipuri de personalitate: biofilul și necrofilul. Pe baza experienței sale clinice și a cercetării proceselor sociale, el arată că iubirea de viață, independența și depășirea narcisismului formează un „sindrom de creștere", opus „sindromului de descompunere", format de iubirea de moarte, simbioză incestuoasă și narcisismul malign. Omul are libertatea de a alege între bine și rău, dar alegerile au și consecințe – cu cât face mai multe alegeri în detrimentul vieții, cu atât mai greu ii este să evite împietrirea sufletului. Salvarea nu poate veni decât alegând să iubească viață – să fie mișcât de durerea altei ființe umane, de privirea prietenoasă a altei persoane, de cântecul unei păsări, de verdele ierbii.Fragment din carte:„Una dintre cele mai rodnice și mai răsunătoare dintre descoperirile lui Freud este conceptul de narcisism. Freud însuși îl consideră a fi unul dintre cele mai importante elemente ale teoriei sale și l-a utilizat pentru înțelegerea unor fenomene extrem de diverse, precum psihoza („nevroză narcisică"), iubirea, angoasă de castrare, gelozia, sadismul, cât și pentru înțelegere fenomenelor de masă, precum disponibilitatea claselor suprimate de a fi loiale conducătorilor acestora. În acest capitol, doresc să continui de-a lungul liniei de gândire freudiene și să examinez rolul narcisismului în înțelegerea naționalismului, a urii xenofobe și a motivațiilor psihologice din spatele distructivitatii și războiului.Doresc să menționez în trecere faptul că acestui concept al narcisismului nu i s-a acordat aproape nici o atenție în scrierile lui Jung și Adler și, de asemenea, i s-a acordat mai puțină atenție decât ar fi meritat în cele ale lui Horney. Chiar și în cadrul teoriei și terapiei freudiene, conceptul de narcisism a rămas foarte limitat la narcisismul bebelușului și la cel al pacientului psihotic. Faptul că rodnicia conceptului nu a fost îndeajuns de apreciată se datorează probabil faptului că Freud a insistat să circumscrie conceptul teoriei sale asupra libidoului.Freud a început de la preocuparea sa pentru înțelegerea schizofreniei în termenii teoriei libidoului. De vreme ce pacientul schizofrenic nu pare să aibă o o relație libidinală cu obiectele (nici în realitate și nici în fantasmă), Freud a ajuns la întrebarea: „Care este, în cazul schizofreniei, destinul libidoului sustras obiectelor?" Răspunsul său este: „Libidoul sustras lumii exterioare a fost direcționat spre Eu, în așa fel încât a luat naștere un comportament care poate fi numit narcisism". Freud a presupus că libidoul este inițial întru totul înmagazinat în Eu, precum într-un „mare rezervor", iar apoi se direcționează către obiecte, dar se sustrage cu ușurință acestora, pentru a se întoarce la Eu. Această perspectiva s-a schimbat în 1922, când Freud a scris că Se-ul „trebuie recunoscut că marele rezervor al libidoului", deși nu pare niciodată să fi abandonat complet viziunea anterioară.Cu toate acestea, întrebarea teoretică dacă libidoul pornește inițial din Eu sau din Se nu deține o importantă substanțială pentru semnificația conceptului însuși.”..

În volumul de față Fromm dezvoltă ideile sale despre iubirea de viață și iubirea de moarte, face diferența între diferite feluri de agresivitate aflate direct sau indirect în serviciul vieții și formele maligne ale distructivității, descriind două tipuri de personalitate: biofilul și necrofilul. Pe baza experienței sale clinice și a cercetării proceselor sociale, el arată că iubirea de viață, independența și depășirea narcisismului formează un „sindrom de creștere", opus „sindromului de descompunere", format de iubirea de moarte, simbioza incestuoasă și narcisismul malign. Omul are libertatea de a alege între bine și rău, dar alegerile au și consecințe – cu cât face mai multe alegeri în detrimentul vieții, cu atât mai greu îi este să evite împietrirea sufletului. Salvarea nu poate veni decât alegând să iubească viața – să fie mișcat de durerea altei ființe umane, de privirea prietenoasă a altei persoane, de cântecul unei păsări, de verdele ierbii...