Ernst Röhm (1887–1934) s-a născut la München, fiind al treilea copil al lui Emilie și Julius Röhm. A intrat în armată în 1906. A participat la Primul Război Mondial, luptând în Franța și România. După înfrângerea Germaniei, a activat în Freikorps și, ulterior, în Partidul Național-Socialist (Nazist). A fost un adevărat mentor, promotor și protector al acestuia, contribuind la formarea SA, organizația paramilitară aflată în spatele activității politice a naziștilor până în 1933. A luat parte în 1923 la așa-numitul Puci de la Berărie, în urma căruia a stat câteva luni la închisoare. În 1925, dezamăgit, se retrage din viața publică, iar în 1928 pleacă în Bolivia. La sfârșitul lui 1930, este chemat de Hitler să reorganizeze SA. Temându-se că aceasta ar putea lua locul Partidului Nazist pe scena politică a Germaniei, Hitler a dat ordin ca Röhm să fie ucis la 1 iulie 1934.
Ernst Röhm
Stoc epuizat
Vezi detalii
Cauți o carte și nu o găsești pe site?