Eusebiu Camilar

De o frumuseţe aparte, această primă adaptare românească pentru copii a celor 1001 de nopţi a văzut lumina tiparului la mijlocul secolului trecut şi a aprins imaginaţia a generaţii de tineri cititori.Poveștile depănate de iscusita Șeherazada de-a lungul a o mie și una de nopţi spre desfătarea soţului său, preaputernicul Riar Șah, sunt pesemne cele mai cunoscute din toată literatura lumii. De la peripeţiile lui Aladin, stăpânul lămpii fermecate, la epopeea lui Sindbad marinarul și de la năzdrăvăniile lui Ali Baba și ale celor patruzeci de hoţi la isprăvile lui Harun al-Rașid, califul-califilor, basmele arabe zugrăvesc lumi fără seamăn, neîntrecute în frumuseţe și farmec...

Îmbinare între poveste, legendă și elemente de istorie consacrată, Povestirile eroice sunt construcții narative cu cheie morală. Așa cum folclorul românesc utilizează cu predilecție modele comportamentale cu valoare generală pentru a organiza o lume a satului, narațiunile lui Camilar ating aceeași coardă a sensibilității noastre la un prototip uman exemplar. Pentru ca eroii săi sunt ghidați astfel încât să fie credibili pentru copiii (de vârsta școlară) aflați în căutare de super-eroi. Cu toată această mizaă (înaltă și universal valabilă), ceea ce dă veridicitate este, paradoxal, nu acțiunea ci comentariul auctorial cu caracter de filosofie a istoriei. Și încă ,un detaliu: libertatea de a fantaza. Expunerea riguroasă este completată cu ,pauze pentru fantazare, în care cititorul le umple cu propria imaginație creatoare cu acțiune, dialog, identificare cu personajele etc. ..

Fragment din carte:„Lăcrămau ciulinii și spinii, clatinati și incalziti de vântul Sudului, și inima oștilor a simțit adierea primăverii. De altfel, cocorii și berzele, venind tocmai de peste Mediterana, scriau pe cer această mult așteptată veste. Oare de ce și vântul Sudului, și păsările migratorii inabusesc de dor grumajii celor aflați pe depărtate meleaguri? Vântul Sudului topea omaturile pontice și păsările aminteau tuturor de cuiburile depărtate. însă era așa departe pan'la cuiburi și aveau alte mizerii de înfrânt, pas cu pas, în acel marș lung și istovitor. Drumurile erau numai noroaie, și când a dat prima ploaie de primăvară, oameni și cai s-au zgribulit, lăncile păreau nespus de grele, curelele tolbelor cu săgeți le tăiau umerii, iar încălțările chifteau de noroi și apă. I-a întâmpinat Pontul în furtună formidabilă. Coloanele urcau necontenit spre Nord, stropite de azvarliturile talazurilor. Așa au mers, pe lângă oceanul Pontului, și înaintau greu, căci și bolisti dăduseră în oști, și sub coviltirele carelor gemeau mulți cu picioarele înghețate la străpungerea codrului. Lăncile nu mai arătau că o pădure tânăra, ci că un hatis, cu ramuri franțe, strambe sau Incar-joiate. Soarele călduț îngreuna genele și pașîi. După sfat cu cele-lalte căpetenii, Mircea voievod și-a dat seama că trebuie întemeiată numaidecât tabăra. S-au desfășurat corturile, în vecinătatea orcanului. S-au aprins focurile. S-au făcut strigarea la numărătoare. Starea în tabăra nu însemna însă lăsarea spre lenevire, ci somn și hodină numai cât îi trebuie omului, mâncare la anumite ceasuri pentru toată oastea deodată, și muștru aspru... Cei ce și-au închipuit altceva, rău de tot s-au ars! S-au ars ohabnicii, având ciolane moi, după îndelungată ședere și zacere pe perne! Nici oaș-tea mică, nici oastea mare, învățate cu coasă și cu sapă, din zori până-n noapte, n-alt găsit nimic rău în porunca nouă. Iepurește dormeau acasă, în țară; iar treaba asta, a marșului și-a luptelor tot mai rare, li se părea floare la ureche! Însă vai și amar de cei ce-și pierduseră ori își uitaseră armele, în lungul marsurilor! Mircea voievod era nemilostiv cu aceștia, socotindu-i buni pentru butuc sau ridicarea în funie... încercase voievodul să spargă un obicei vechi, al slobozirii la vetre în timp de iarnă, și izbutise, transformând stransurile de plugari de. odinioară. într-o unitate de cremene, într-un tot gata de mișcare unitară, la un semn, la apărare că și la iurus. Când au sunat cornurile plecarea, flamurile s-au ridicat. Tăcuse orcanul Pontului. Vara a venit repede și i-a prins luptând și mărșăluind. Dogorile nemilostive îi uscau de sete...Treceau pe Iângă vechi fântâni, dar nu ieșeau din rânduri, căci așa era porun - că. încet-încet, s-au obișnuit cu rația de apă de la un popas la altul, și nimeni nu cracnea, deși izvoare și fântâni le făceau cu ochiul! Aflau pe alocurea sate arse sau pustiite și bălegarul proaspăt de cai arată că garnizoanele turcești abia fugiseră. Mulți ieșeau din rând, potopiti de dogoarea acelei veri 1389, și-i culegeau carausii de la carele de poveri. Așa, încet-încet, se producea în oastea lui Mircea selecția între slabi și vrednici. Lăncile nu mai arătau că un hatis sălbatic, ci se scurgeau în linii drepte, spre Nord, către punctul unde văzuseră Marea întâi.”..

Povestirea istorică Stejarul din Borzești urmărește o întâmplare tristă din copilăria domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare, care l-a motivat să lupte din răsputeri să pedepsească și să îndepărteze invadatorii străini.Stejarul din Borzești și alte povestiri au fost editate de Corint Junior cu scopul de a-i introduce pe copii în lumea legendelor istorice și de a-i învăța să lupte pentru dreptate și visurile lor. ..