Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Odiseea genelor. Aventura speciei umane

Odiseea genelor. Aventura speciei umane

O extraordinară istorie colectivă despre evoluția genetică a omenirii O carte fascinantă despre cum a luat naștere specia noastră, cum s-a despărțit de ramura cimpanzeilor, acum 7 milioane ani, și cum a reușit, puțin câte puțin, să cucerească planeta. În această odisee genetică, cititorii vor merge pe urmele verilor noștri dispăruți, neanderthalienii și denisovanii, dar și pe urmele popoarelor de stepă care ne-au lăsat moștenire limba indo-europeană. Urmând firul migrațiilor și al amestecurilor de popoare, îi vor cunoaște pe evreii din Buhara, pe moștenitorii lui Ginghis Han (se bănuiește că aproape 10% dintre locuitorii vechiului Imperiu Mongol sunt urmașii marelui conducător) sau pe sutele de „Fiice ale Regelui“, tinere trimise de Ludovic al XIV-lea să populeze Noua Franță – multe dintre ele, bunicile a numeroși canadieni de azi. Împărtășindu-ne ultimele rezultate ale cercetărilor de laborator, precum și peripețiile sale de pe teren, Évelyne Heyer ne dezvăluie misterele unei povești care părea, până nu demult, inaccesibilă: cea a aventurii umane. „Antropologia genetică, știința născută în a doua jumătate a secolului XX, reunește geniul geneticii, calculele statisticii, paleoantropologia, istoria și lingvistica. Iată mixul incitant folosit și de Évelyne Heyer în acest studiu excelent documentat.“ Sciences Humaines „Évelyne Heyer își invită cititorii pe urmele unei istorii vechi de 7 milioane de ani: istoria propriei noastre umanități. Genial.“ Lire „O epopee științifică fascinantă.“ Pour la science ..


5999 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă