În data de 11 septembrie 2001, la New York, se prăbușesc turnurile Centrului Mondial al Comerțului (WTC). Un simbol! Șapte ani mai târziu, o criză financiară profundă se declanșează în Statele Unite, întinzându-se apoi rapid la restul lumii. Originea sa imediată se regăsește într-o explozie a îndatorării private. Pentru a salva băncile și companiile de asigurări, statele se împrumută la rândul lor. În 2011, criza datoriilor private s-a transformat într-o criză a datoriei publice. Piețele financiare atacă statele cele mai slabe. Grecia este prima afectată, urmată de Portugalia și Spania, așteptându-le pe Italia și Franța.
Astăzi, toată lumea pilotează fără instrumente. Sistemul financiar internațional se clatină pe picioare, moneda euro pare să fie gata de implozie. Datoria nu încetează să crească, însoțită de deficite de o amploare nemaivăzută. Estimările contradictorii ale experților vin în completarea incapacității oamenilor politici. Să fie acesta sfârșitul anunțat al sistemului monetar?
Această carte prezintă etapele crizei financiare mondiale actuale, și încearcă să-i identifice cauzele. Însă merge mult mai departe. Reflectează asupra situației economice prevalente în ziua de azi și asupra problemelor sociale care o însoțesc. Criza actuală nu este doar o simplă criză conjuncturală, ci o critică structurală, sistemică. Este consecința logicii capitalului, care nu cunoaște decât un cuvânt de ordine: tot mai mult! Tot mai mult profit, mai multe mărfuri, mai multe schimburi, fie și cu prețul măsurilor de austeritate care îi lovesc pe cei mai slabi. Un astfel de sistem nu poate dura la nesfârșit. Iată de ce.