întotdeauna ţi se întâmplă ceea ce ai nevoie ca să fii desprins şi să înveţi iubirea fără aşteptări. Nu ai unde să fugi, doar să fii cum trebuie şi să te supui lui Dumnezeu, adică oamenilor în mod desăvârşit. Tu te supui oamenilor şi ai credinţă, pentru că înţelegi că în spatele lor este Dumnezeu şi nimic nu fac ei din voia lor! Dacă poţi înţelege. Nu oamenii îţi fac ceva, ci prin ei Domnul te vindecă. Toţi oamenii lucrează la tine numai la poruncă de sus şi nimeni nu face nimic de capul lui.
Puterea de a te supune lor arată cât de mult îl iubeşti tu pe Dumnezeu! Aceea este credinţa, când ai curajul să te supui total şi să-i asculţi pe oameni. Aproapele tău este stăpânul tău. Nu există decât slujirea sfântă care te duce la Dumnezeu. Ei nu pot să-ţi facă rău, dacă în tine este numai iubire, adică lipsa intereselor personale pentru simţuri.