Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Exodul mieilor

Exodul mieilor

Irina Georgescu Groza
  • 4499 lei
În stoc

Wishlist

Exodul mieilor e o lectură pasionantă, înțesată de drumuri anevoioase, călătorii teribile și povești de dragoste captivante. Victoria, Romi, Domnica, Miculuș sunt doar câțiva dintre protagoniștii pe care îi vei urmări în peregrinările lor cu sufletul la gură.

Ca fundal pentru acestea, Irina Georgescu Groza recreează și dezvoltă ficțional, la mai bine de 80 de ani distanță, episodul celui de-al doilea arbitraj de la Viena, momentul în care România a fost forțată să cedeze o parte din Transilvania Ungariei, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Atmosfera epocii, evenimentul și consecințele sale sunt redate, așadar, prin intermediul unor istorii mici, personale, atât de-o parte, cât și de cealaltă a baricadei. Iar romanul vorbește, în ansamblul său, despre una dintre condițiile parcă dintotdeauna ale românilor: pribegia.

„În Exodul mieilor Irina Georgescu Groza nu se sfiește să abordeze ficțional o perioadă extrem de delicată din istoria României: zilele imediat următoare Dictatului de la Viena, unul dintre cele mai rușinoase dictate europene. Pe acest fundal de confuzie și revoltă au loc povești de dragoste, de trădare și de atrocități comise de horthyști. Folosindu-se de o galerie memorabilă de personaje, autoarea a reușit să scrie un roman istoric plin de suspans, să spună niște adevăruri istorice dureroase, să ne prezinte deznădejdea transilvănenilor obligați să ia drumul pribegiei. Totul, într-un stil captivant și alert. Cred că avem mare nevoie de astfel de romane, pentru că literatura română nu poate exista fără trecutul istoric al României.“

Marin Mălaicu-Hondrari

„Irina Georgescu Groza continuă să exploreze și aici formele în care poate turna alte și alte narațiuni fermecătoare, cum se poate reinventa literar de fiecare dată. Așa că, după un debut cu povestiri în diferite registre și un roman realist cu accente fantastice, onirice, gotice, scriitoarea se întoarce cu o ficțiune istorică: Exodul mieilor.

Perioada istorică aleasă, alternativele ficționale imaginate, poveștile care se întrepătrund, personajele vii, autentice, atașante, limbajul savuros, scriitura seducătoare, antrenantă, fluentă sunt doar câteva dintre elementele cu care autoarea își va cuceri din nou cititorii, sunt convinsă, încă de la primele pagini.“

Eli Bădică


Etichete: Exodul mieilor, Irina Georgescu Groza, Editura Nemira, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.