F. M. Dostoievski

„Ideea principală a romanului este înfăţişarea unui om întru totul sublim. Nimic nu-i mai greu pe lume mai ales acum... Voi aminti că, dintre chipurile sublime ale literaturii creştine, cel mai apropiat de desăvârşire este al lui Don Quijote. Dar acesta este sublim numai pentru că, în acelaşi timp, este şi ridicol. Pickwick al lui Dickens este şi el ridicol, tocmai prin asta fiind cuceritor. Pe când la mine nu există nimic, nimic asemănător...” F.M. Dostoievski„Când Rusia, şi apoi întreaga lume, au luat cunoştinţă de operele lui Dostoievski, impresia generală a fost atât de puternică, atât de nouă şi de originală, încât toată lumea a fost de acord că în autorul Amintirilor din Casa morţilor, al romanelor Crimă şi pedeapsă, Idiotul şi Fraţii Karamazov, realismul rus şi european câştigase pe unul din reprezentanţii lui cei mai de seamă, un scriitor genial căruia nu-i puteau fi alăturate decât puţine alte figuri din întreaga galerie a literaturii moderne. Adâncimea şi precizia cunoaşterii sale psihologice, intensitatea zguduitoare a situaţiilor evocate de el, însemnătatea dobândită pentru fiecare din cititorii lui de analizele sale morale au dat operelor lui Dostoievski caracterul unor mari evenimente ale secolului.” Tudor Vianu „Un scriitor al cărui interes se îndreaptă mai degrabă către condiţia umană mizeră, către păcat, viciu şi către hăurile poftei trupeşti şi ale patimii, decât către nobleţea sufletului şi a trupului.” Thomas Mann„Dostoievski este singurul psiholog de la care mai pot învăţa ceva.” Friedrich Nietzsche..

Era pe la sfârşitul lui noiembrie. Pe o vreme de moină, umedă şi neguroasă, către ora nouă dimineaţa, acceleratul de Varşovia se apropia în plină viteză de Petersburg...Se întâmplă uneori să ai nişte vise ciudate, absurde, cu totul bizare. Deşteptându-te, ţi le reaminteşti cu o claritate surprinzătoare şi rămâi uimit ca în faţa unui fenomen cu totul inexplicabil. Ţii minte foarte bine, în primul rând, că raţiunea ţi-a fost prezentă şi lucidă tot timpul acesta chinuitor de lung, când te împresurau ucigaşii, care – perfizi şi vicleni – căutau să-şi ascundă intenţiile, să te înşele, prefăcându-se binevoitori şi prietenoşi, când, de fapt, aveau armele pregătite şi nu aşteptau decât un semn ştiut numai de ei ca să te lovească; îţi aduci apoi perfect de bine aminte cu câtă şiretenie ai ştiut, în cele din urmă, să-i păcăleşti, reuşind să te ascunzi de primejdie; pe urmă îţi dai seama că ei ştiu foarte bine de toată şiretenia ta şi cunosc locul unde te-ai ascuns, dar se prefac a nu şti şi stau la pândă cu armele lor ucigaşe gata pregătite, în aşteptarea semnului misterios; dar iată că, printr-o nouă şiretenie, reuşeşti din nou să-i derutezi, şi toate astea ţi le aminteşti cu multă precizie. Dar cum se explică totuşi că în tot timpul acesta raţiunea dumitale a putut să se împace cu o mulţime de aberaţii şi situaţii absurde, absolut evidente, de care ţi-era înţesat visul? Unul dintre ucigaşi s-a prefăcut sub ochii dumitale în femeie, iar din femeie într-un pitic oribil şi viclean – şi dumneata le-ai acceptat toate astea ca pe ceva firesc, aproape fără nici un fel de nedumerire, şi aceasta chiar în timpul când, pe de altă parte, raţiunea dumitale, încordată la maximum, se manifesta cu o forţă extraordinară, cu o capacitate teribilă de sesizare, şiretenie şi logică! Pentru ce apoi, trezindu-te din somn şi revenind complet la realitate, ai senzaţia aproape de fiecare dată, uneori chiar ca o impresie de neuitat, că te desprinzi, o dată cu somnul întrerupt, de o enigmă rămasă nedezlegată pentru dumneata? Absurdităţile din vis te fac să zâmbeşti; în acelaşi timp însă, simţi în subconştient că împletirea aceasta de absurdităţi ascunde o idee, da – o idee reală, ceva ce face parte din viaţa dumitale; ca şi cum visul ţi-a spus ceva nou, profetic, ceva de mult aşteptat; impresia pe care o încerci este puternică, fie că-i plăcută ori chinuitoare, dar ce anume ţi s-a sugerat şi care e tâlcul ei adevărat – nu mai eşti în stare nici să înţelegi şi nici măcar să-ţi mai aminteşti...

“Adevăratul subiect din Idiotul este iminența și imanența morții. Imaginea lor se regăsește în pictura lui Holbein ce-l înfățișează pe Cristos dat jos de pe cruce. Copia acestui portret atârnă pe unul dintre pereții casei lui Rogozin, și atât Dostoievski, cât și prințul Mîșkin l-au contemplat în Basel. Ni se spune că tabloul înfățișează un om mort, o bucată de carne fără viață, distrusă, fără niciun indiciu asupra unei eventuale învieri. Forma acestui roman este produsul răbufnirilor inexorabile ale celor mai adânci preocupări ale autorului. Trăirea religioasă intensă din carte este dată de calitatea îndoileii și fricii lui Dostoievski.” A. S. Byant“O carte ce reușește să se avânte fără teamă în suferință și în același timp să lumineze fumusețea umană nemuritoare, aproape inefabilă.” The Atlantic..

Întors la Sankt-Petersburg după un tratament de patru ani la un sanatoriu din Elveția, prințul Lev Nikolaevici Mîșkin este luat în râs de înalta societate a orașului, care îl consideră sărac cu duhul.Mîșkin este mereu sincer, atitudinea lui fiind luată de majoritatea oamenilor drept prostie. În candoarea lui, Mîșkin se simte atras de două femei de condiții foarte diferite: Aglaia Ivanovna, femeia cinstită, de familie bună, de care e îndrăgostit, și Nastasia Filippovna, femeia compromisă, de care prințul se simte legat prin compasiunea pe care i-o inspiră.Roman în care umanității personajului principal îi este opusă violența unei societăți lipsite de toleranță, Idiotul este una dintre cele mai remarcabile scrieri ale lui Dostoievski și o capodoperă a literaturii universale...

Enrich your passion for reading as you immerse yourself in this diligent curation of three wonderful classic masterpieces of Dostoevsky (Crime and Punishment, The Idiot, The Brothers Karamazov) and get deeper into the themes that throw light upon the complexities of the human psyche and society. The three books in this boxed set give a unique opportunity for readers to delve into the realities of human conditions through exemplary literary art.An unparalleled insight into human society and mindsets!- Literary works of Fyodor Dostoevsky.- Deep insight into morality, psychology, and human society.- Perfect for literature lovers.- Ideally resonating themes. A perfect literary experience...

A monumental literary masterpiece that delves into the depths of human nature, morality, and spirituality. Set in nineteenth-century Russia, the novel follows the lives of the Karamazov brothers: Ivan, Dmitri, and Alexei. Their tumultuous relationships, personal struggles, and conflicting ideologies intertwine with a gripping murder mystery, exploring themes of guilt, redemption, and the existence of God. Dostoevsky’ s intricate characterization and philosophical exploration make this work a profound study of human psychology and societal dynamics. With its profound insights and thought-provoking narrative, The Brothers Karamazov stands as a timeless exploration of the complexities of human existence.Epic Russian novel exploring the depths of human nature. Gripping murder mystery weaved into a profound philosophical narrative. Complex characters grappling with morality, guilt, and redemption. Fyodor Dostoevsky's magnum opus of psychological and societal analysis. Intricate characterization that unveils the complexities of human psychology...

„Goethe a trebuit odată să amâne încheierea unuia dintre romanele sale până când experiența avea să-i ofere noi situații îndrumătoare. Aproape înainte de a ajunge la maturitate, Dostoievski cunoștea viața în cele mai reale forme ale ei; sărăcia și suferința, durerea și nenorocirea, închisoarea, exilul și iubirea i-au fost curând familiare, iar prin gura lui Vanea și-a spus propria poveste. Această notă de simțire personală, această realitate aspră experimentată efectiv îi dau fără îndoială romanului Umiliți și obidiți ceva din fervoarea stranie și din pasiunea teribilă, totuși nu-l fac să fie egoist. Vedem lucrurile din toate punctele de vedere și nu simțim că acțiunea e înfrânată de fapte, ci că faptele însele au devenit ideale și imaginare.” (Oscar Wilde)..

„Goethe a trebuit odată să amâne încheierea unuia dintre romanele sale până când experiența avea să-i ofere noi situații îndrumătoare. Aproape înainte de a ajunge la maturitate, Dostoievski cunoștea viața în cele mai reale forme ale ei; sărăcia și suferința, durerea și nenorocirea, închisoarea, exilul și iubirea i-au fost curând familiare, iar prin gura lui Vanea și-a spus propria poveste. Această notă de simțire personală, această realitate aspră experimentată efectiv îi dau fără îndoială romanului Umiliți și obidiți ceva din fervoarea stranie și din pasiunea teribilă, totuși nu-l fac să fie egoist. Vedem lucrurile din toate punctele de vedere și nu simțim că acțiunea e înfrânată de fapte, ci că faptele însele au devenit ideale și imaginare.” Oscar Wilde..

„Adolescentul ilustrează perfect o erupţie originală de imagini, avântul vizionar dostoievskian. Este o viziune care depăşeşte cadrul vieţii ruseşti, ţintind spre universalitate.” (Jacques Catteau)„Spre deosebire de alţi romancieri, Dostoievski nu este interesat de o «unică viziune», ci prezintă situaţia sub forma unei suite de unghiuri foarte diferite. Din acest motiv romanele sale sunt extrem de dramatice, sunt romane de idei, în care punctele de vedere conflictuale şi personajele se dezvoltă adesea într-un crescendo insuportabil.” (Mihail Bahtin)„În spatele narațiunii despre tânărul Arkadi, «ideea» lui, tatăl și familia lui, tulburarea, speranțele, umilirile și descoperirile lui, stau la pândă tot felul de personaje coborâte parcă din tablourile lui Bruegel cel bătrân, personaje de toate vârstele și din toate mediile sociale, pe care Dostoievski le folosește pentru a prezenta o imagine panoramică a dezastrului înconjurător.” (Andrew R. MacAndrew, University of Virginia)..

„Crimă şi pedeapsă este povestea unei idei, pe care o întruchipează, pro şi contra, toate personajele cărţii, şi nu doar Raskolnikov: ideea naturilor superioare înfrângând obstacolele, a luptei cu stupidele prejudecăţi umanitariste, a aleşilor ce dispun în voie de inertul material uman, a conducătorilor cu drepturi nelimitate şi subjugând pe temeiul unui plan calculat la rece milioane de sclavi, a forţei neîndurătoare căreia trebuie toţi să i se supună fără să crâcnească, ideea cezarismului, ideea napoleoniană, ideea supraomului.” (Ion Ianoşi)„Etalon al romanului dostoievskian, Crimă şi pedeapsă nu are nevoie de vreo recomandare specială din partea criticului, el se recomandă singur ca o capodoperă a literaturii ruse şi universale, receptată ca atare pretutindeni. [...] Prin problematica pe care o întruchipează, Raskolnikov a devenit arhetipul intelectualului înzestrat, protestatar ispitit de teoria supraomului, înstrăinat, în sensul modern al cuvântului, dar mai ales al celui care, săvâr­şind o crimă, îşi asumă, până la urmă, şi pedeapsa -ispăşire.” (Albert Kovács)„Cred că cea mai importantă, cea mai înrădăcinată nevoie a poporului rus este nevoia de suferinţă perpetuă şi nepotolită, pretutindeni şi în toate. S -ar părea că de această sete de suferinţă s -a molipsit de la începutul veacurilor. Poporul rus chiar şi în fericire are negreşit o porţiune de suferinţă, altfel pentru el fericirea nu ar fi deplină.” F.M. Dostoievski „Un scriitor al cărui interes se îndreaptă mai degrabă către con - diţia umană mizeră, către păcat, viciu şi către hăurile poftei tru - peşti şi ale patimii, decât către nobleţea sufletului şi a trupului.” (Thomas Mann)„Dostoievski este singurul psiholog de la care mai pot învăţa ceva.” (Friedrich Nietzsche)..

Crimă și pedeapsă, capodopera lui Dostoievski, prezintă în prim‑plan drama lui Raskolnikov, un fost student sărac și idealist care pune la cale o crimă cumplită, ce va zgudui orașul Sankt -Petersburg, atât pentru a -și rezolva problemele financiare, cât și din dorința de a -și demonstra sieși că este îndreptățit să o facă. Deși se consideră o persoană înzestrată cu calități deosebite și simte că decizia de a ucide este justificată, imediat după săvârșirea crimei, protagonistul se îmbolnăvește și are remușcări cu privire la acțiunile sale.Dostoievski analizează cauzele crimei, dilemele personajului său, felul în care Raskolnikov realizează treptat infracțiunea comisă și dorința lui crescândă de a se confesa, pentru a scăpa de remușcări și a se mântui prin iubire și jertfă de sine.Profund și tulburător, romanul Crimă și pedeapsă a avut o influență hotărâtoare asupra ficțiunii secolului XX...

Publicat pentru prima oară în 1872, Demonii poate fi considerat singurul roman politic scris de Dostoievski. Este o alegorie a consecințelor distrugătoare ale nihilismului politic și moral care lua avânt în Rusia anilor 1860, dar, făcând portretul vremurilor sale, Dostoievski atinge de fapt condiția umană în general, problema existenței lui Dumnezeu, a diferenței dintre bine și rău, a dorinței de putere.Personajele romanului sunt orbite de convingeri politice și de construcții teoretice ale moralității, dezlănțuindu-și propriii demoni interiori. Nikolai Stavroghin, misteriosul aristocrat nihilist, se folosește de sentimentele celorlalți, domină mințile orășenilor naivi de provincie, seduce și manipulează fără scrupule, iar Piotr Verhovenski, maestru al conspirației, orchestrează o încercare de revoluție care va aduce micul oraș patriarhal în pragul dezastrului.Pentru cititorul de azi, Demonii, asemenea tuturor romanelor dostoievskiene, este în primul rând o invitație la reflecție și la descoperire interioară.„Romanele lui Dostoievski sunt vârtejuri clocotitoare, furtuni de nisip învolburate, șuvoaie de apă care șuieră, fierb și ne sorb în ele. Sunt compuse în întregime din materia sufletului. Împotriva voințelor noastre, suntem aspirați, răsuciți, orbiți, sufocați și, simultan, umpluți de un extaz amețitor.” (Virginia Woolf)..

Deși reputația literară a lui Dostoievski s-a construit în jurul celebrelor sale romane, proza lui de dimensiuni mai restrânse e la fel de valoroasă ca Frații Karamazov, Crimă și pedeapsă sau Idiotul. Povestire, nuvelă sau chiar microroman, Dublul (1846) spune povestea lui Goliadkin, un funcționar singuratic tulburat de  surprinzătoarea apariție a sosiei sale, sosie care încearcă să-i distrugă reputația și să-i uzurpe locul în cadrul birocrației rusești. Această poveste halucinantă anticipează o serie de teme care-l vor preocupa mai târziu pe scriitor și este cea mai gogoliană operă a lui .„Dublul mi se pare cea mai bună scriere a sa. Este o poveste foarte minuțios elaborată, cu detalii de tip joycean și scrisă într-un stil extrem de expresiv. O operă de artă perfectă.” (Vladimir Nabokov)..

"… un autor a cărui compasiune creștinească se îndreaptă mai degrabă spre suferința umană,  păcat, viciu, spre profunzimile desfrâului și crimei decât spre noblețea trupului și sufletului." Thomas Mann'"Frații Karamazov este cel mai puternic roman al lui Dostoievski și aici trebuie căutat geniul său.  Mi s-a părut că există în această operă o relație mai profundă cu Shakespeare decât a lăsat critica să se înțeleagă." Harold Bloom"Adevăratul profet al secolului al XIX-lea a fost Dostoievski, nu Marx." Albert Camus"Dostoievski pictează ca Rembrandt, iar portrelele sale sunt atât de puternice din punct de vedere artistic și de cele mai multe ori atât de perfecte, încât, chiar dacă le-ar lipsi profunzimea de gândire care se află în spatele și în jurul lor, cred că Dostoievski tot ar rămâne cel mai mare romancier.” André Gide "Dostoievski este singurul psiholog de la care am ceva de învățat." Friedrich Nietzsche"Romanele lui Dostoievski sunt vârtejuri clocotitoare, furtuni de nisip învolburate, șuvoaie de apă care șuieră, fierb și ne sorb în ele. Sunt compuse în întregime din materia sufletului. Împotriva voințelor noastre, suntem aspirați, răsuciți, orbiți, sufocați și, simultan, umpluți de un extaz amețitor. Cu excepția lui Shakespeare, nu există nimic mai încântător de citit." Virginia Woolf..

„Adevăratul subiect din Idiotul este iminența și imanența morții. Imaginea lor se regăsește în în picture lui Holbein ce-l înfățișează pe Cristos dat jos de pe cruce. Copia acestui portret atârnă pe unul dintre pereții casei lui Rogozin, și atât Dostoievski, cât și prințul Mîșkin l-au contemplat în Basel. Ni se spune că tabloul înfățișează un om mort, o bucată de carne fără viață, distrusă, fără niciun indiciu asupra unei eventuale învieri. Forma acestui roman este produsul răbufnirilor inexorabile ale celor mai adânci preocupări ale autorului. Trăirea religioasă intensă din carte este dată de calitatea îndoileii și fricii lui Dostoievski.” (A. S. Byant)„O carte ce reușește să se avânte fără teamă în suferință și în același timp să lumineze fumusețea umană nemuritoare, aproape inefabilă.” (The Atlantic)„Idiotul este una dintre cele mai răvășitoare, mai incitante și mai remarcabile cărți pe care le-am citit vreodată.” (A. C. Grayling)..

„Ideile dostoievskiene nu sunt categorii îngheţate, ci torente pârjolitoare. Toate sunt legate de destinul lumii şi al lui Dumnezeu. Ideile determină destinul, ele sunt adânc ontologice, existenţiale, energetice şi dinamice, în idee este concentrată şi ascunsă energia distrugătoare a dinamitei, iar Dostoievski arată cum exploziile ideilor distrug şi aduc moartea. Totodată, în idee este concentrată şi ascunsă energia regeneratoare şi izbăvitoare.” Nikolai Berdiaev, Filosofia lui Dostoievski„Elementul modern din Însemnări din subterană este jubilarea dostoievskiană la vederea perversităţii umane. Această carte se poate citi ca o meta-ficţiune despre cum se creează o voce, sau ca un studiu de caz, dar nu poţi evita să o citeşti, totodată, şi ca pe o acuzaţie adusă carenţelor umane, acuzaţie exprimată fără nicio urmă de făţărnicie.” David Denby în The New Yorker..