Volumul de față prezintă istoria ascensiunii și a decăderii uneia dintre cele mai diabolice familii din câte au existat vreodată. Numele Borgia este sinonim cu nepotismul, corupția și lăcomia, fenomene atât de răspândite în Italia în epoca Renașterii. Cunoscuți pentru faptul că acumulau putere, avuții, teritorii și titluri prin mituire, căsătorie și crimă, membrii dinastiei cu rădăcini spaniole au ajuns să ocupe cele mai înalte poziții în societatea italiană a secolelor al XV-lea și al XVI-lea.
Figura centrală a acestei familii o reprezintă puternicul și avidul Rodrigo Borgia (1431-1503), devenit papă sub numele de Alexandru al VI-lea în 1492, anul în care Cristofor Columb a ajuns în America, maurii au predat Granada în mâinile spaniolilor, iar Lorenzo Magnificul a murit la Florența. Descendent al unei influente familii aragoneze, acesta s-a implicat din tinerețe în politica de la Roma, servind în Curie în timpul pontificatului unchiului său Calixt al III-lea (1378–1458) și sub patru succesori ai acestuia. Două dintre cele șapte odrasle ale sale au cunoscut la rândul lor puterea și faima: Cesare (1475–1507), duce de Valentinois, care i-a servit drept model lui Niccolò Machiavelli în scrierea faimoasei sale lucrări intitulate Principele, și Lucrezia (1480–1519), ducesă de Ferrara, Modena și Reggio, care, ajutată de Cesare, și-a ucis propriul soț.
Cu erudiție, iscusință și intuiție, Christopher Hibbert destramă vălul legendei care s-a țesut în jurul familiei Borgia, realizând un portret plin de dramă și de vervă.