Fântâna lacrimilor. Teatru inedit

Valeriu Anania a scris peste tot, în țarcul pușcăriilor, în beciurile Siguranței, în lagăre, domicilii obligatorii, în camere confortabile și în celule de înfometare, pe drumurile pribegiei și în mănăstiri, în toamne de cețuri lungi și în ierni năpraznice, legitimându-și efortul (jertfa) prin refuzul de a fi captiv al clipei și prin credința că ceea ce moare în trup învie în lumină (bucuria de a fi „domn în haos” a lui Drumur, din tragedia cu același titlu). Valorificăm, astăzi, în ortografia hotărâtă de autor pentru fiecare text în parte, nu atât o operă, cât un capital de adevăr, devoțiune, frumusețe și iubire, de „joc al vieții” în care „regele durerii” aduce la rampă stropul de nemurire, năzuința de minune, candoarea, basmul fericirii și bezna veșniciei. Ceva despre ce a fost și ce putea să fie taina zidirii la izvoarele timpului. (Aurel Sasu)