Barry Unsworth (n. 1930) este un scriitor prolific. The Partnership (1966), Mooncranker's Gift (1973), Pascali's Island (1980), The Rage of the Vulture (1982), Sacred Hunger (1992), After Hannibal (1996), Losing Nelson (1999), The Songs of the Kings (2002), Crete (2004), The Ruby in her Navel (2006) sunt doar cateva opere care ii poarta semnatura. Este considerat adesea romancier istoric. Afirmatia este corecta, avand in vedere ca actiunea multora dintre scrierile sale este plasata in trecut (in vechea cetate Troia, Imperiul Otoman, Anglia medievala, Italia din perioada Renasterii etc.), implicand evenimente majore ale istoriei.
Mai mult chiar, multe dintre romanele sale implica tranzactii intre trecut si prezent, in cadrul carora caracterele personajelor actuale poarta influenta antecedentelor istorice, asa cum se intampla in Fecioara din piatra. Totul se declanseaza aici din momentul in care Simon Raikes, expert englez in conservare, soseste in Italia pentru a restaura o statuie a Fecioarei, capodopera a goticului venetian, veche de cinci secole. Frumusetea si misterul sculpturii il tulbura, incitandu-l sa caute raspunsuri la numeroase intrebari legate de originea acesteia. Statuia, emanand frumusete, mister si, nu in ultimul rând, erotism, cunoaste secretul vestitei familii Fornarini. Tanarul englez pare tot mai convins ca sentimentele care-l leaga in prezent de Chiara, descendenta a nobililor Fornarini, constituie o copie a unei povesti de dragoste petrecuta cu secole in urma.
Structura romanului este complexa si se desfasoara pe mai multe planuri. Trei povesti de dragoste ciudate inlantuie o galerie de personaje aparte, prinse adesea in coliziuni violente intre trecut si prezent. Fantasticul se imbina cu realul, istoria cu imaginatia. Eternul ciclu iubire-tradare si, de asemenea etern, conflictul materie-spirit sunt explorate cu subtilitate si talent, cautandu-se raspunsuri la intrebari venite din umbra veacurilor.