Fetita striga-n pahar este varful poeziei Norei Iuga pana azi si una dintre cartile de versuri cele mai puternice pe care le-am citit in ultima vreme. E ca un srapnel care-ti explodeaza in fata, imprastiind aschii, cioburi, bucati brute de metal, de memorie, de creier, de citate, de orice material potrivit sa-ti scrie pe piele sentinta unei fragmentate, ultragiate frumuseti. La un pol al cartii este Chagall, la celalalt, Lorca. Intre ei, tensiunea poeziei ajunge suprema, azvarlind in jur, ca un pulsar, materia in nastere a cruzimii si-a extazului vietii. Intertextul, copilareala si rimele voit stangace sunt semnul unei regresii catre miezul imaginarului, acolo unde poezia nu mai poate fi deosebita de magie. Depanusata de ludic, cartea Norei isi arata cruzimea esentiala, arzand periculos si fragil ca un diamant. Cartea creste pe parcurs, adaugand imagini dupa imagini de foarte precisa poezie, ca sclipirile unui scalpel, ca sa ajunga in final o revelatie. - Mircea Cartarescu
Pe masa de disectie Nora Iuga poate aduce orice, nu numai o umbrela de ploaie si o masina de cusut, dar si niste flamingi imponderabili, un tocator de hartii, un saxofon, o flasneta, o rochie neagra de tafta, pe Dostoievski, pe Lorca, pe Lili Marleen, vechiul Stalingrad. Acest voyage autour de ma chambre facut cu Orient Express-ul prinde o viteza uluitoare, care sfideaza si distanta, si timpul. In calatoria pana-n miezul dureros al acestei carti, exista straturi nenumarate si vami multiple unde ironia, intertextul, rasparul, absurdul si ghidusia intentionat naiva arunca in aer istoria, lumile si limbajul. Nora taie in carne vie razand in hohote si tipa fara zgomot, iar lama ei e cea a lui Bunuel. - Svetlana Carstean
