Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Frăția penal-academică

Frăția penal-academică

Melania Cincea
  • 2400 lei
În stoc

Wishlist

„Intervențiile în spaţiul public ale Melaniei Cincea, care slujesc cu luciditate, responsabilitate şi curaj un gen de jurnalism ce ne dă speranţă că aşezarea democratică a vieţii noastre mai are încă – pentru câtă vreme?! – buni şi demni apărători, trebuie salutate şi apreciate. Lăsată singură în această luptă, care trebuie să fie a noastră, a tuturor, cu impostura, făţărnicia, cu aranjamentele oneroase şi imunde, o astfel de voce temerară va obosi, se va stinge treptat şi va sfârşi prin a ne lăsa expuşi în fața asalturilor forţelor acelora care nu iubesc libertatea, claritatea vieţii publice şi democraţia. Înainte de a o şti sau de a o conştientiza pe deplin, vom fi devenit complici cu aceştia din urmă, în loc de a fi solidari cu aceia care, deşi par să fie incomozi, nu ne vor, în fond, decât binele.” (Mircea Dumitru)

„Melania Cincea face parte din categoria ziariștilor încăpățânați și aprigi atunci când vine vorba despre reconstituirea faptelor și aflarea adevărului. Este jurnalista care a abordat cu stăruință poate cel mai paradoxal subiect de presă al ultimilor ani: al politicienilor ajunși la închisoare pentru diverse fapte de înșelăciune, care, tot printr-o înșelăciune, au încercat să iasă mai repede din detenție. Mecanismul marii fraude a operelor științifice scrise în pușcării a fost demontat cu minuțiozitate de Melania Cincea. Dovezile pe care ni le-a prezen¬tat arată complicitățile politico-instituționale care au permis ca unii deținuți «de lux» să pretindă că au scris în spatele gratiilor cărți de sute de pagini în doar câteva zile. Acest subiect completează lunga listă a actelor de impostură intelectuală comise de cei ce ar trebui să reprezinte elita politică a țării – oameni care au acumulat averi prin acte penale, care și-au căutat legitimarea intelectuală prin titluri, diplome și distincții academice cumpărate, care încearcă să iasă mai repede din pușcărie cu ajutorul unor cărți așa-zis științifice.” (Emilia Şercan)


Etichete: Alexandria Librării, Frăția penal-academică, Melania Cincea, Editura Humanitas, În afara colecțiilor

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


15 la puterea a cincea

15 la puterea a cincea

Melania Cincea


3200 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.