Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
F. G. Haghenbeck

F. G. Haghenbeck

Francisco Gerdardo Haghenbeck s-a născut în 1965 la Ciudad de México. A studiat arhitectură la Universidad La Salle și a lucrat în mai multe muzee, după care a ales televiziunea și a devenit realizator de emisiuni. Pasionat de istorie și de literatură, a dorit să le îmbine în ficțiune. În anul 2006 a debutat cu romanul Trago Amargo, inspirat de filmul Noaptea iguanei și recompensat cu Premiul Vuelta de Tuerca (echivalent al Edgar Award for Best Crime Novel). În 2011, a urmat volumul El caso tequila, în care cititorii s-au întâlnit din nou cu detectivul Sunny Pascal. Printre celelalte romane pe care le-a scris se numără El código nazi (2008), poveste de spionaj care se petrece în Mexic în Al Doilea Război Mondial. După ce a semnat și o biografie romanțată a muzicianului Agustín Lara, în anul 2009 a publicat romanul „Cartea secretă a Fridei Kahlo” (Hierba Santa ó La libreta perdida de Frida Kahlo) roman biografic, cu elemente din realismul magic despre Frida Kahlo. Cartea a fost tradusă în șaptesprezece limbi, primind Mențiune la Latino Book Award, precum și alte distincții. Au urmat și alte volume, El Diablo me obligó (2011) și La Primavera del Mal (2013), ultimul despre originile traficului de droguri în Mexic. Cel mai recent roman al sau este Querubines en el infierno (2015). În afară de proză scurtă în volume colective, autorul a publicat și mai multe romane grafice și benzi desenate. În ultimii ani s-a dedicat în totalitate scrisului și locuiește într-un orășel de lângă Puebla.


? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă