Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
François-Henri Désérable

François-Henri Désérable

FRANÇOIS-HENRI DÉSÉRABLE s-a născut în 1987 la Amiens și a locuit până în adolescență în Picardia. La cincisprezece ani, pleacă în Statele Unite, în Minnesota, pentru a se dedica hocheiului pe gheață, sport pe care îl practică de la vârsta de cinci ani. La optsprezece ani devine jucător profesionist de hochei, se înscrie la drept și începe, în același timp, să scrie.



Stăpânul și cuceritorul meu

Stăpânul și cuceritorul meu

„Noul roman al lui François-Henri Désérable este o mică bijuterie de poezie și ironie. [...] Autorul amplifică pasiunea pentru a o duce în derizoriu. Redă atât de convingător limbajul iubirii incandescente, al iubirii chinuitoare, al iubirii imposibile, al iubirii disperate. În această carte, care nu pierde nimic din virtuozitatea sclipitoare a romanului anterior, Un anume domn Piekielny, Désérable câștigă în profunzime. Un regal stilistic.“ — Le Journal de DimancheTitlul romanului Stăpânul și cuceritorul meu provine dintr-un vers al lui Paul Verlaine, dar este greu de imaginat că însuși poetul și pistolul cu care l-a împușcat pe Rimbaud joacă un rol esențial în povestea de dragoste interzisă dintre Tina și Vasco, unde prețioasa casetă cu inima lui Voltaire, furată de la Biblioteca Națională a Franței, devine cadou de aniversare, iar arma lui Verlaine, cumpărată la licitație, alături de un caiet cu sonete și haikuuri ajung probe incriminatoare pe masa judecătorului de instrucție. Eșecul relației amoroase dintre cei doi protagoniști, surprins cu ironie fină de vocea uneori melancolică, alteori tăioasă a naratorului chemat la tribunal să depună mărturie, se declină cu toate culorile pasiunii oarbe, de la gesturile necugetate în frumusețea lor ale îndrăgostirii până la străfulgerările de luciditate din final.Într-un interviu, François-Henri Désérable declara: „Am trăit cu pasiune o poveste de dragoste, rațiunea s-a predat, a depus armele, iar eu nu am putut scrie altceva pe acest subiect. Mi s-a părut necesar să încerc să reconstitui sentimentele care mă animaseră într-o ficțiune ce se învârte în jurul poeziei.“ Ironia și liricul se întrepătrund într-un elogiu adus cărților și iubirii, chiar și atunci când aceasta ne face să ne pierdem capul...


3700 lei

În stoc
Un anume domn Piekielny

Un anume domn Piekielny

Roman prezent pe toate listele marilor premii literare franceze în 2017 (Goncourt, Renaudot, Femina, Médicis, Interallié, Grand Prix du roman de l’Académie française, Prix Jean Giono), Un anume domn Piekielny a obținut, în 2017, Premiul Goncourt – Alegerea României, iar în Franța a câștigat, în același an, Marele Premiu de literatură al orașului Saint-Étienne.Roman poetic și picaresc în egală măsură, ironic și livresc, autobiografic pe alocuri, Un anume domn Piekielny este o pledoarie seducătoare pentru literatură, o mărturie care atestă puterea extraordinară a ficțiunii de a crea personaje vii, ce sar din pagină, abolind granița dintre imaginar și real. Sfârșitul lui Piekielny într-o groapă comună unde au fost aruncați evrei uciși de naziști devine un simbol pentru mulțimea acestor destine anonime întrerupte de atrocitățile istoriei.François-Henri Désérable se reîntoarce în romanul său, cu pasiune, pe urmele celebrului scriitor Romain Gary (Roman Kacew, pe numele său adevărat), al cărui roman autobiografic Promisiunea zorilor l-a marcat, iremediabil, literar și biografic. Fascinat de un personaj misterios care apare în cartea lui Gary, autorul (şi personajul) F.-H. Désérable pornește în căutarea adevăratei identități a domnului Piekielny, vecin de imobil (după spusele lui Gary) cu micul Roman Kacew, pe vremea când locuia în Vilnius, înainte de emigra împreună cu mama sa, Mina. Cine era oare acest domn Piekielny, mărunt și modest, care semăna cu un „șoarec trist“?..


2700 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă