Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Exerciții De Comunicare NonViolentă

Exerciții De Comunicare NonViolentă

Francoise Keller
  • 3500 lei
Stoc epuizat

Wishlist

Câți dintre noi reușesc să-și exprime o nevoie sau o emoție fără să fie receptați că fiind critici, egoișți sau manipulatori? De câte ori nu evităm, din frică, să ne spunem părerea? și în câte rânduri nu pornim o discuție doar pentru a ne „descarcă nervii"?
Creată de psihologul american Marshall B. Rosenberg, metodă Comunicării NonViolente (CNV) oferă un cadru accesibil și de impact pentru dezvoltarea unor relații empatice și respectuoase atât cu sine, cât și cu cei din jur.
Bazată pe numeroase exerciții și povestiri ilustrative, cartea demonstrează că a comunica „nonviolent" nu înseamnă să devii pasiv sau de o politețe artificială, ci să reușeșți să-ti transmiți cât mai autentic și mai convingător sentimentele și opiniile, țînând totodată cont de impactul vorbelor tale asupra interlocutorului. Metodă CNV poate fi aplicată cu folos atât în familie, cât și la serviciu, la școală sau în relațiile cu prietenii.


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Exerciții De Comunicare NonViolentă, Francoise Kelle, Editura TREI, Reducere, Carte, Autor, Online, Dezvoltare Personală, Psihologie Practică, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.