Al treilea volum din seria DUNE
Planeta Arakis înverzește. Împăratul Paul Muad’Dib a dispărut însă în deșert. Acum, gemenii lui, Leto și Ghanima, sunt pregătiți să-i ia locul. Asemenea tatălui lor, cei doi au abilități supraumane, iar asta îi face valoroși mai ales pentru Alia, mătușa lor, care conduce imperiul în numele Casei Atreides.
În vreme ce Casa Corrino complotează să preia puterea, fanaticii fremeni sunt instigați de un misterios Predicator să se revolte împotriva unei religii golite de sens de către clasa conducătoare.
Doar că destinul este mereu imprevizibil.
„De la intrigi de palat la urmăriri prin deșert, speculații religioase și confruntări cu forme supreme de inteligență din univers, cartea are câte ceva pentru fiecare.” (Publishers Weekly)
„O poveste complicată care a întrecut toate așteptările și a influențat milioane de cititori în istoria ei de peste o jumătate de secol.” (Kirkus Review)