Obiectivul nostru în cursul acestor prelegeri se va limita în a arată în ce fel astrologia și cultul oriental al aștrilor au transformat credințele lumii greco-latine, cum s-a manifestat în diferite perioade puterea mereu crescândă a influenței lor și prin ce mijloace s-au pus în Vest bazele unui cult sideral ce a constituit faza cea mai înalta a vechiului paganism. […] Această teologie erudită, ce includea în speculațiile sale întreagă lume, a eliminat formele mai limitate de credință și, schimbând caracterul vechii idolatrii, a pregătit în multe privințe apariția creștinismului.
Dacă ne întoarcem la stadiile cele mai timpurii de dezvoltare ale fiecărui domeniu al cunoașterii, până în perioada alexandrina și chiar cea babiloniană, vom descoperi aproape pretutindeni influență perturbatoare a acestei «matematici» astrale. Copăcelul acesta, ivit în buruienile de lângă arborele cunoașterii, a crescut din aceeași tulpină și și-a amestecat ramurile cu ale sale. Astrologia nu numai că este indispensabilă savantului dornic să urmărească progresul anevoios al rațiunii de-a lungul meandrelor și raspantiilor sale – poate misiunea cea mai înalta a istoriei –, dar pe lângă asta, ea beneficiază și de interesul pe care l-au trezit toate manifestările iraționalului.
Astrologia se impune a fi luată în considerare de orice istoric al religiilor nu numai fiindcă este combinată cu teorii științifice și nici fiindcă intră în învățătură misteriilor păgâne, ci pentru ea însăși. Din acest motiv, cercetătorul este obligat să investigheze cum și de ce s-a format alianța, la prima vedere de neînțeles, între matematică și superstiție. A o consideră pur și simplu o boală mintală nu constituie o explicație. Chiar și în acest caz, la drept vorbind, această halucinație tot ar merită să fie studiată, fiind cea mai persistența din câte au bântuit creierul omenesc.
