„Drepturile dragostei mele sunt mai vechi decât formulă rostită la altar!”, exclamă Don Carlos. „Dați libertate gândirii!” cere Marchizul de Poșă. Două fraze din Don Carlos de Friedrich Schiller. Două frazecheie, am îndrăzni să afirmăm, reprezentative pentru cele două planuri în care se derulează acțiunea acestei piese, caracterizată de unii exegeti drept „tragedie/drama de familie”, de alții drept „drama de idei”, „istorică” sau „politică”. Don Carlos nu este un text „istoric”, chiar dacă personajele și conflictul (în parte) sunt împrumutate din realitatea secolului al XVIlea. Filip al ÎIlea sa urcat pe tronul Spaniei în 1556, când încă nu împlinise 30 de ani, iar de domnia lui, ce a durat peste patru decenii, nu sunt legate neapărat cele mai luminoase momente din istoria regatului iberic.
Cel care a creat o vastă și extrem de valoroasă opera dramatică este prezent și astăzi, prin piesele sale, în repertoriul a numeroase teatre și în conștiința spectatorilor din întreagă lume. Dar creația care nil aduce în preajma permanent este o poezie, mai precis un imn, scris în 1785, Către bucurie (An die Freude), preluat de Beethoven că text pentru corul din finalul Simfoniei a IXa, cor adoptat în zilele noastre că imn al Uniunii Europene - Alexandra Barna
