Un student la medicină e însărcinat de unul dintre superiorii săi, asistentul Strauch, să facă un raport stării fratelui aceluia, pictorul Strauch, care s-a detașat de lume și trăiește retras, într-un han dintr-un sat aflat la înălțime în Alpii austrieci.
Cuprins de prietenie față de tânărul despre care nu știe mai nimic, Strauch îi expune în lungi monologuri incoerente, halucinatorii, fulgurante, concepțiile sale despre tragic și absurd, despre misterul vieții. Năucit la început, tânărul narator se lasă treptat vrăjit de seducția mortală a felului rece de a fi al pictorului, dar mai ales a nihilismului său înghețat și definitiv.
“Talentul grozav al lui Bernhard de a închipui monologuri existențiale întunecate e depășit, poate, numai de cel al lui Beckett și pare să se fi manifestat pe deplin matur în debutul său fascinant.” Publishers Weekly
“Mesajul sumbru al lui Bernhard, exprimat indelebil în zorii înghețați ai carierei sale, este că viața însăși e o greșeală.” The New York Times
O carte care are darul de a-și enerva cititorii, oricât de optimiști sau pesimiști ar fi ei. Pe optimiști îi scoate din sărite cu lungile tirade asupra infectei lumi în care trăim, pe pesimiști îi aduce pe culmile disperării cu scurtele, dar percutantele momente în care se întrezăresc luminișurile și verdeața speranței. O carte despre esență și disimularea ei, despre cum se poate construi o prietenie adevărată în ciuda faptului că punctul de plecare nu este tocmai unul transparent. Despre puterea iluzionării și a autoiluzionrăii într-un univers care merge inevitabil către extincție.