Autorul ne conduce într-o posibilă Românie din viitor, în care s-au instalat regulile unei societăți distopice. Fumatul și produsele nesănătoase, cum ar fi băuturile alcoolice, cafeaua sau carnea roșie, au fost decretate ca fiind nocive. Învinuit pe nedrept de nerespectarea unui regim de viață sănătos, eroul romanului va trebui să suporte diverse sancțiuni.
Într-o lume sumbră în care totalitarismul, abuzul și absurdul ocupă o poziție privilegiată, oamenii devin victimele încercărilor agresive de desființare a autonomiei și a simțului identității. Cartea lui Lucian Zup reinterpretează această temă a viitorului distopic într-o formă mai accesibilă, lipsită de tensiune sufocantă. Profesorul de literatură Ştefan Candid, cu doi copii și o soție cicălitoare, este un om obișnuit care se conformează cu stricteţe regulilor societăţii în care e nevoit să trăiască. Pentru că s-a aflat în locul nepotrivit la momenul nepotrivit, viaţa i-a oferit ocazia de a înlocui banalul cu extraordinarul. Astfel, Ștefan este prins în spirala unor evenimente mult prea atipice pentru un profesor liniştit, mare consumator de lapte şi bun cunoscător al tehnicilor corecte de îngrijire a danturii.
În încercarea de a găsi dovezi în sprijinul sănătăţii sale, are prilejul să întâlnească și oameni care îşi întreţin viciile, cuprinşi de melancolia unei realități dispărute pe care ar vrea s-o reînvie. Lumea în care trăiesc aceste personaje are multe supape care „îndulcesc” distopia: contrabanda cu produse nesănătoase interzise este înfloritoare, iar barurile clandestine au clienţi numeroşi, care, în caz că sunt prinşi, nu riscă decât o internare. Totodată, această căutare îi prilejuiește reîntâlnirea cu un eu pe care-l credea îngropat şi căruia îi plăcuse să fumeze. Simţind în ceafă răsuflarea celor doi detectivi-anticorpi care-l urmăresc, Ştefan încă nu ştie dacă destinaţia călătoriei va fi întoarcerea la familie cu o fişă medicală curată sau ameninţarea că va petrece o perioadă în spital.