Pentru Chesterton ereticul nu este cel care alege o doctrină religioasă originală, ci gânditorul care își idolatrizează cugetarea, preschimbând-o într-o dogmă infailibilă. Cu înțelepciune, vervă satirică și cu rafinat spirit critic, „excentricul prinț al paradoxului“ răstoarnă prejudecăți, demontează stereotipuri și combate locuri comune încetățenite în literatură, filozofie și religie, ironizând relativismul modern, căruia îi opune, fără pic de fanatism, adevărurile eterne ale Evangheliei. În aceste eseuri mai mult decât actuale, Chesterton polemizează amical cu mari eretici ai umanității, ca Ibsen, G.B. Shaw, H.G. Wells, Kipling, Oscar Wilde și Nietzsche pe diverse teme sensibile: familia, naționalismul, arta și morala, creștinismul și păgânismul, știința, condiția umană, creștinul în lumea modernă etc.
„Adevărurile se preschimbă în dogme de îndată ce sunt contestate… Totul va fi tăgăduit. Totul va deveni crez. Este foarte rezonabil să contești pietrele de pe drum. A le afirma va deveni o dogmă religioasă. A crede că toți suntem într-un vis este o poziție rațională. A spune că suntem cu toții treji va deveni o judecată mistică. Ruguri se vor aprinde pentru a arăta că doi plus doi fac patru. Ne vom lupta pentru minuni vizibile ca și când ar fi invizibile. Vom privi imposibila iarbă și cerul cu un curaj straniu. Vom fi dintre aceia care au văzut, și totuși au crezut.” (G. K. Chesterton)
