Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet

„În Incredibilă și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet”, la fel că în „Un veac de singurătate”, imaginile par a izvorî la fel de firesc că florile silvestre într-un câmp mănos, după ploaie. Această capacitate uimitoare a lui Garcia Marquez de a crea imagini (pe care, după spusele lui, a deprins-o de la bunica), nu se nutrește dintr-o fantezie gratuită și dezordonată, ci din toate manifestările și caracteristicile care configurează culturile din zona Marii Caraibilor (printre acestea climă, geografia, organizarea socială, economia, miturile, simbolurile, legendele, credințele și superstițiile), precum și din tradiția literară occidentală. S-ar putea spune că această povestire este plămădită prin hibridarea stilurilor și motivelor amerindiene și occidentale, într-un fel de pastișă intenționat ireverențioasă care, cu toate acestea, nu pune în umbră imensa seriozitate a temei sale principale: exploatarea și nefericirea celor oropsiți și abuzul de putere.” (Elsa Cajiao Cuellar)