Gabriel Garcia Marquez

Drumul spre Macondo este un compendiu al scurtelor lucrari in care autorul a introdus satul mitic care avea sa fie ulterior locul central al nenorocirilor familiei Buendia. Asadar, volumul este o antologie unica, realizata cu scopul de a urmari cariera scriitorului si de a cuprinde toate textele in care se contureaza acest univers fictiv, dar de un realism profund. Locul apare in peste douasprezece lucrari ale autorului; Macondo este un oras de pe malul unui rau, centrat pe exportul de banane si fondat de Jose Arcadio Buendia. Pe strazile sale au avut loc evenimente uimitoare, razboaie, batalii politice, morti, nasteri, iubiri si ura. Fara indoiala, cea mai cunoscuta dintre aceste epopei este Un veac de singuratate, un roman aparut in 1967 in care se regaseste cea mai complexa descriere a orasului...

Vreme de mulți ani, Mama Mare garantase pacea socială și concordia politică în imperiul său, în virtutea celor trei cufere cu buletine electorale false care făceau parte din patrimoniul ei secret. Slujitorii bărbați, protejații ei și dijmașii, majori sau minori, exercitau nu doar propriul drept de sufragiu, ci și pe cel al alegătorilor morți de un secol. Ea reprezenta predominarea puterii tradiționale asupra autorității trecătoare, supremația de clasă asupra plebei, transcendența înțelepciunii divine asupra improvizației muritoare. În vremuri pașnice, voință ei hegemonică înființa și desființa slujbe bănoase și sinecuri și veghea la bunăstarea asociaților chiar dacă, pentru asta, trebuia să recurgă la vicleșuguri sau la fraudă electorală. În vremuri furtunoase, Mama Mare a contribuit în secret să-și înarmeze partizanii și le-a ajutat în public pe victimele acestora. Zelul acela patriotic o acredita pentru cele mai înalte onoruri...

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literaturaUltimele zile ale lui Simon Bolivar, eroul legendar al Americii Latine, - o calatorie catre moarte intr-un peisaj luxuriant. Ca intotdeauna la Garcia Marquez, o lume plina de pitoresc in care evolueaza personaje arhetipale cu sentimente inevitabile la fel de substantiale ca si trasaturile lor fizice. Trairile, ambitiile, gandurile, amintirile si suferintele Generalului se converg in drumul sau catre trecerea in nefiinta, iar omul va vedea atunci labirintul pe care acestea l-au creat in jurul sau.     ..

Gabriel Garcia Marquez pune in scena ultimele luni de viata ale generalului Simon Bolivar si calatoria acestuia pe fluviul Magdalena pana la Cartagena, de unde urma sa porneasca in exil. Alaturi de realitatea istorica bine cunoscuta, Marquez dezvolta firul vietii omului Bolivar, care in ultima lui calatorie rememoreaza intreaga sa aventura prin America de Sud. Renuntand la dictatura pe care o impusese din pricina presiunilor si a urii populatiei, generalul este puternic umanizat datorita sortii sale. La numai douazeci de ani isi pierduse sotia, eveniment dramatic care a generat, in mare masura, perioada de timp petrecuta in America de Sud. Marea putere sta in forta iubirii, spunea el. Nu s-a recasatorit niciodata. Vaduvit de visurile unei Americi unificate, Bolivar a parasit puterea in deplina dizgratie, bolnav si urat de oamenii pe care i-a eliberat si carora a vrut sa le ofere o soarta mai buna. Trairile, ambitiile, gandurile, amintirile si suferintele Generalului se converg in drumul sau catre trecerea in nefiinta, iar omul va vedea atunci labirintul pe care acestea l-au creat in jurul sau.Traducere din limba spaniola de Mihaela Dumitrescu...

„În Incredibilă și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet”, la fel că în „Un veac de singurătate”, imaginile par a izvorî la fel de firesc că florile silvestre într-un câmp mănos, după ploaie. Această capacitate uimitoare a lui Garcia Marquez de a crea imagini (pe care, după spusele lui, a deprins-o de la bunica), nu se nutrește dintr-o fantezie gratuită și dezordonată, ci din toate manifestările și caracteristicile care configurează culturile din zona Marii Caraibilor (printre acestea climă, geografia, organizarea socială, economia, miturile, simbolurile, legendele, credințele și superstițiile), precum și din tradiția literară occidentală. S-ar putea spune că această povestire este plămădită prin hibridarea stilurilor și motivelor amerindiene și occidentale, într-un fel de pastișă intenționat ireverențioasă care, cu toate acestea, nu pune în umbră imensa seriozitate a temei sale principale: exploatarea și nefericirea celor oropsiți și abuzul de putere.” (Elsa Cajiao Cuellar)..

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literaturaVolumul reuneste 22 de texte, majoritatea inedite, dar si unele ratacite sau uitate, destinate a fi citite in public, pe care autorul le-a scris de-a lungul prodigioasei sale vieti: primul, care da si titlul culegerii, este cel tinut la 17 ani, la absolvirea liceului, in prezenta colegilor de clasa, iar ultimul, din 2007, a fost citit in fata Academiei Regale a Spaniei si a academiilor hispanoamericane corespunzatoare, precum si a Regilor Spaniei.  Este impresionant evantaiul tematic al acestor texte, care alcatuiesc o sugestiva sinteza a obsesiilor literare ale celui care a scris romanul "Un veac de singuratate", dar si a sustinutelor lui preocupari in calitate de cetatean al Americii Latine si al lumii, de la problematica densa legata de Columbia natala, la cea privind viitorul tineretului si procesul de educatie in America Latina, sau la proliferarea nucleara si dezastrele ecologice pe plan mondial. De un interes major este, de buna seama, discursul la primirea Premiului Nobel, in 1982, intitulat Singuratatea Americii Latine, considerat o capodopera a genului...

Descoperirea literara a anului, romanul Ne vedem in august al lui Gabriel Garcia Marquez, va avea lansarea internationala pe 6 martie 2024. Este un text inedit, care inca nu a vazut lumina tiparului, fiind pastrat de familia autorului pana acum, cand se implinesc 10 ani de la moartea sa.Ne vedem in august este un roman scurt, editat de Cristobal Pera (editor si pentru antologia din opera jurnalistica a lui Gabriel Garcia Marquez, Scandalul secolului) si va fi prefatat de doua texte scurte: unul scris de editor, iar celalalt de Rodrigo si Gonzalo Garcia Barcha, fiii autorului. Romanul Ne vedem in august reda povestea unei femei de varsta mijlocie care are o noua aventura amoroasa in luna august a fiecarui an, cand calatoreste pe insula unde este ingropata mama ei. Romanul este un minunat imn inchinat libertatii dragostei, o explorare a psihologiei feminine, indeosebi a feminitatii, a sexualitatii, a dorintei. Eroina acestui roman descopera posibilitatea de a nu fi ingradita de conventii sociale si familiale, de a se regasi pe sine.Traducere din limba spaniola de Tudora Sandru-Mehedinti...

In Ochi de caine albastru , scufundarea lui Garcia Marquez in aceasta "alta" realitate e profunda si vertiginoasa. Aici nu este vorba despre o realitate placuta si amuzanta. Garcia Marquez ne pune fata in fata cu o prezenta inevitabila - moartea -, dezvaluind-o ca pe o parte geamana a vietii noastre.Moartea licarindu-ne in vise, cunoscuta apoi ca experienta totala a sufletului si a corpului. Moartea ca o constanta iminenta, care ne arata pana in ce punct fiinta noastra este formata din aspecte distincte si niciodata imaginate...

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literaturaIn Ochi de caine albastru, scufundarea lui Garcia Marquez in aceasta „alta“ realitate e profunda si vertiginoasa. Aici nu este vorba despre o realitate placuta si amuzanta.  Garcia Marquez ne pune fata in fata cu o prezenta inevitabila - moartea -, dezvaluind-o ca pe o parte geamana a vietii noastre. Moartea licarindu-ne in vise, cunoscuta apoi ca experienta totala a sufletului si a corpului. Moartea ca o constanta iminenta, care ne arata pana in ce punct fiinta noastra este formata din aspecte distincte si niciodata imaginate.Fragment din volumul "Ochi de caine albastru" de Gabriel Garcia Marquez:"Atunci m-a privit. Credeam ca ma privea pentru intaia oara. Dar apoi, cand s-a intors ocolind sfesnicul, iar eu ii simteam mai departe pe umar, in spatele meu, privirea alunecoasa, si grea, am inteles ca eu eram cel care o privea pentru intaia oara. Am aprins o tigara. Am tras in piept fumul aspru si tare, inainte de a face sa se invarteasca scaunul, tinandu-l in echilibru pe unul din picioarele dinapoi. Dupa o clipa am vazut-o acolo, asa cum statuse in toate noptile, dreapta, langa sfesnic, privindu-ma. Pret de cateva minute n-am facut altceva decat sa ne privim. Eu o priveam stand pe scaun, tinandu-l in echilibru pe unul din picioarele dinapoi. Ea, dreapta, cu o mana lunga si nemiscata pe sfesnic, privindu-ma. Ii vedeam pleoapele luminate ca in fiecare noapte. Atunci mi-am amintit de cuvintele dintotdeauna si le-am rostit: „Ochi de caine albastru". Ea mi-a raspuns fara sa-si ia mana de pe sfesnic: „Asa. N-o sa mai uitam niciodata". Iesi din cercul de lumina, suspinand: „Ochi de caine albastru. Am scris cuvintele astea peste tot".Am vazut-o indreptandu-se spre masuta de toaleta. Am vazut-o aparand in oglinda rotunda, privindu-ma acum, la capatul unui dus si intors al luminii socotite matematic. Am vazut-o cum nu-si mai lua de la mine ochii mari de cenusa aprinsa: cum ma privea pe cand isi deschidea pudriera incrustata cu sidef trandafiriu. Am vazut-o cum isi pudra nasul. Cand termina, inchise pudriera, se ridica iar in picioare si se indrepta din nou spre sfesnic, spunand: „Mi-e teama ca o sa viseze cineva camera asta si o sa-mi rascoleasca lucrurile"; si intinse deasupra flacarii aceeasi mana lunga si tremuratoare pe care si-o incalzise inainte de a se aseza la oglinda. Si zise: „Nu ti-e frig?" Iar eu am spus: „Uneori". Ea a mai zis: „Trebuie sa-ti fie acum". Si atunci am inteles de ce nu puteam sa stau singur pe scaun. Frigul imi dadea certitudinea singuratatii mele. „Acum imi este - am spus. Si e ciudat, pentru ca noaptea e blanda. Poate mi s-a rasucit cearsaful." Ea nu raspunse. Se indrepta spre oglinda si eu m-am invartit iar cu scaunul, ca sa ma intorc cu spatele la ea. Fara s-o vad, stiam ce face. Stiam ca se asezase din nou in fata oglinzii, vazandu-mi spinarea, care avusese timp sa ajunga pana in strafundul oglinzii si sa-i atraga privirea, care si ea avusese exact atata timp cat trebuia ca sa ajunga in strafund si sa se intoarca mai inainte ca mana sa aiba timp sa schiteze o a doua miscare - pana la buzele pe care si le daduse cu ruj, cand ridicase prima oara mana in fata oglinzii."..

In Ochi de caine albastru, scufundarea lui Garcia Marquez in aceasta "alta" realitate e profunda si vertiginoasa. Aici nu este vorba despre o realitate placuta si amuzanta. Garcia Marquez ne pune fata in fata cu o prezenta inevitabila - moartea - , dezvaluind-o ca pe o parte geamana a vietii noastre. Moartea licarindu-ne in vise, cunoscuta apoi ca experienta totala a sufletului si a corpului. Moartea ca o constanta iminenta, care ne arata pana in ce punct fiinta noastra este formata din aspecte distincte si niciodata imaginate. Traducere din limba spaniola de Tudora Sandru-Mehedinti...

Povestire sau roman scurt, această ultimă creaţie narativă aneasemuitului Gabriel García Márquez, "cel mai mare vrăjitor al AmericiiLatine" (Augusto Roa Basto), reia într-o viziune aparte, surprinzătoareeterna temă a iubirii, fericit ilustrată de capodopere anterioare -romanele "Un veac de singurătate", "Dragostea în vremea holerei","Despre dragoste şi alţi demoni" sau povestirea "Urma sângelui tău pezăpadă". Căci "Povestea târfelor mele triste" este, aşa cum mărturiseşteprotagonistul-autor, "povestea marii mele iubiri", o prodigioasăincursiune în tainele sentimentului erotic, pe care îl trăieşte, pentruprima oară în viaţă cu adevărat, un bărbat în vârstă de nouăzeci de anipentru o fată de paisprezece, plasată deci la antipozii ciclului săuvital...

„În anul în care am împlinit nouăzeci de ani, am vrut să-mi dăruiesc o noapte de dragoste nebună cu o adolescentă fecioară.” Aceasta e fraza cu care debutează romanul lui Garcia Marquez. Un ziarist bătrân decide să-și sărbătorească a 90-a aniversare în stil mare, oferindu-și un cadou care îl va face să simtă că trăiește: o adolescență virgină. Într-un bordel dintr-un oraș pictural, o vede pe copila din spate, complet dezbrăcată, și viața sa se schimbă radical. Acum, că o cunoaște, simte că ar putea muri, nu de bătrânețe, ci de dragoste.Povestea târfelor mele triste e povestea unui bătrân singur și excentric, o narație a aventurilor sexuale ale acestuia (nu puține, de altfel), aventuri pentru care întotdeauna a plătit, neinchipuindu-și că astfel va găși vreodată dragostea adevărată. Această poveste, scrisă în incomparabilul stil de Gabriel Garcia Marquez e o poveste despre nefericirile bătrâneții și bucuria de a te îndrăgosti...

Povestire sau roman scurt, aceasta ultima creatie narativa a neasemuitului Gabriel Garcia Marquez, "cel mai mare vrajitor al Americii Latine" (Augusto Roa Basto), reia intr-o viziune aparte, surprinzatoare eterna tema a iubirii, fericit ilustrata de capodopere anterioare - romanele Un veac de singuratate, Dragostea in vremea holerei, Despre dragoste si alti demoni sau povestirea Urma sangelui tau pe zapada. Caci Povestea tarfelor mele triste este, asa cum marturiseste protagonistul-autor, "povestea marii mele iubiri", o prodigioasa incursiune in tainele sentimentului erotic, pe care il traieste, pentru prima oara in viata cu adevarat, un barbat in varsta de nouazeci de ani pentru o fata de paisprezece, plasata deci la antipozii ciclului sau vital...

Volumul conține șase povestiri de Gabriel García Márquez. Desenele îi aparțin lui Carme Solé Vendrell, câștigătoare a Premiului Național pentru Ilustrație în Spania. Ea are onoarea de a fi singura persoană care, cu permisiunea autorului, a dat viață povestirilor acestuia.Imaginile sale ilustrează delicatele reflecții despre copilărie schițate de García Márquez în aceste povestiri. Unite prin prezența, uneori ascunsă, a unui copil, ele conțin întregul imaginar al marelui autor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.O femeie și fiica ei ajung într-un oraș pustiu pentru o vizită la mormântul unei rude decedate, fără a întrerupe siesta locuitorilor. Un bărbat cu aripi uriașe de pasăre cade din cer, semănând uimire printre locuitorii unui cartier. Doi copii reușesc să inunde cu lumină orașul Madrid. La Barcelona, o prostituată care se apropie de vârsta senectuții își dresează câinele să plângă la mormântul pe care și l-a ales. Gabriel García Márquez ne aduce în față o realitate capabilă să se schimbe spre neașteptat și minunat, spre fantastic și magic...

O naratiune dramatica reunind 14 episoade ale unui reportaj scris de Gabriel Garcia Marquez pe vremea cand lucra ca jurnalist. In 1955 el publicase interviul-serial luat unui marinar care a trecut pe langa moarte dintr-o neglijenta a marinei columbiene. In 1970, Garcia Marquez a transpus reportajul intr-o carte.Luis Alejandro Velasco este marinar pe distrugatorul Caldas. Dupa o lunga sedere in Statele Unite, pentru reparatii, nava ridica ancora spre Columbia. Fiind supraincarcata, in mare parte cu marfa de contrabanda, atunci cand intra in Marea Caraibilor, valurile puternice ii matura puntea, o dezechilibreaza si, ca urmare , opt membri ai echipajului sunt aruncati peste bord.Dupa patru zile de cautari, cei opt marinari sunt declarati morti. Cu toate acestea, Velasco a reusit sa se urce in barca in care a plutit la voia curentilor, fara mancare, fara apa de baut, in fiecare zi temandu-se sa nu fie atacat de rechinii care dadeau tarcoale. La zece zile de la naufragiu, vede in sfarsit uscatul si se salveaza.Fragment din romanul "Relatarea unui naufragiat" de Gabriel Garcia MarquezUltimele minute la bordul „navei lup de mare"„Am ajuns in golf", mi-a spus unul dintre camarazi cand m-am ridicat sa mananc. Era 26 februarie. Cu o zi in urma mi se facuse putin teama din cauza vremii din Golful Mexicului. Insa distrugatorul inainta usor, chiar daca se clatina putin. Mi-am zis, bucuros, ca temerile mele sunt neintemeiate si am iesit pe punte. Silueta tarmului se stersese. Numai marea verde si cerul albastru se intindeau de jur imprejurul nostru. Pe puntea mijlocie ofiterul Miguel Ortega statea jos, palid si schimbat la fata, luptand cu raul de mare. Asta incepuse dinainte. Inca de cand nu disparusera de tot luminile din Mobile, dar mai ales in ultimele douazeci si patru de ore, ofiterul Miguel Ortega nu se putea tine pe picioare, desi nu era un novice in navigarea pe mare...

O narațiune dramatică reunind 14 episoade ale unui reportaj scris de Gabriel Garcia Marquez pe vremea când lucra ca jurnalist. În 1955, el publicase interviul-serial luat unui marinar care a trecut pe lângă moarte dintr-o neglijență a marinei columbiene. În 1970, Garcia Marquez a transpus reportajul într-o carte.Luis Alejandro Velasco este marinar pe distrugătorul Caldas. După o lungă ședere în Statele Unite, pentru reparații, nava ridică ancora spre Columbia. Fiind supraîncărcată, în mare parte cu marfă de contrabandă, atunci când intră în Marea Caraibilor, valurile puternice îi mătură puntea, o dezechilibrează și, ca urmare, opt membri ai echipajului sunt aruncați peste bord.După patru zile de căutări, cei opt marinari sunt declarați morți. Cu toate acestea, Velasco a reușit să se urce într-o barcă în care a plutit la voia curenților, fără mâncare, fără apă de băut, în fiecare zi temându-se să nu fie atacat de rechinii care dădeau târcoale. La zece zile de la naufragiu, vede în sfârșit uscatul și se salveză...