Voi, ce-această carte cercetaţi,
Lăsaţi deoparte orice supărare
Şi răsfoind-o nu vă ruşinaţi,
Prilej neavând de ruşinare.
Mult din ea, e drept, nu câştigaţi,
Însă, cum mâhnirea vă cuprinde,
Cartea râsu-vă de l-ar aprinde,
Mândru atunci aş fi cât zece;
Căci râsul fruntea o destinde,
Prin el omul pe-animal întrece*
(*Aluzie la un pasaj din De partibus animalium, III. X. 9, în care Aristotel arată că ceea ce îl deosebeşte pe om de animale este râsul.)
DE CREDEŢI CĂ NU-I HAIOASĂ MAI CERCAŢI!
