Când era un adolescent de 14 ani dintr-un cartier afro-american, înnebunit după baschet și destul de rebel, Clarence Shuler l-a întâlnit pe Gary Chapman. Acesta i-a câștigat încrederea și i-a devenit mentor, ajutându-l să ia deciziile corecte într-o perioadă a vieții în care tentațiile și excesele pândeau la tot pasul.
Astăzi, amândoi sunt consilieri cu cariere notorii, ajutându-i pe oamenii din întreaga lume să facă alegeri responsabile, cu scopul propriei împliniri. Din această postură, cei doi vechi prieteni își dau din nou mâna în încercarea de a te motiva să iei deciziile cele mai bune pentru tine în anii plini de provocări ai formării personale. Probleme și dileme precum cele legate de educație și perspectiva carierei, integrarea echilibrată a tehnologiei în viața de zi cu zi, relațiile dintre băieți și fete, influența grupului sau sexualitatea responsabilă își găsesc aici răspunsuri oneste, formulate cu transparență și într-un limbaj accesibil.
Dacă te afli la vârsta întrebărilor și îți dorești ca peste ani să fii un bărbat matur, fericit și împlinit, întâlnirea cu Gary și Clarence din paginile acestui ghid s-ar putea să îți ofere exact inspirația pe care o căutai.