Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Geniul economic

Geniul economic

Sylvia Nasar
  • 5990 lei
În stoc

Wishlist

O istorie a gândirii economice moderne şi o colecţie de biografii atent reconstituite ale celor mai de seamă teoreticieni ai acestui domeniu: Marx şi Schumpeter, Keynes şi Hayek, Irving Fisher şi Milton Friedman, Paul Samuelson şi Amartya Sen etc. Printre problemele abordate se află şi următoarele: Este oare sărăcia o calamitate inevitabilă pentru majoritatea oamenilor? Este preferabilă planificarea economiei sau eliberarea acesteia de orice restricţii, cu riscul generării nedreptăţii? Cum pot fi evitate crizele economice, foametea, războaiele? Cine ar trebui să decidă sensul activităţii economice? Care este cea mai potrivită soluţie pentru bunăstarea tuturor naţiunilor?


Cartea analizează în detaliu contextul social, politic şi economic în care au trăit gânditorii amintiţi, conturând o perspectivă mai largă pentru discutarea teoriilor economice ale acestora. De pildă, sunt tratate pe larg situaţia socio-economică a Angliei industriale şi a Austriei din vremea celui de-al Doilea Război Mondial, precum şi consecinţele celor două războaie mondiale asupra ţărilor implicate în aceste conflicte. Sunt analizate cauzele economice ale foametei, sărăciei şi conflictelor armate, valenţele planificării economice, ale redistribuirii, dar şi ale liberalizării pieţei, precum şi punctele tari şi cele slabe ale principalelor teorii economice formulate începând cu secolul al XIX-lea: socialismul/comunismul şi liberalismul.


De asemenea, autoarea acestei istorii a economiei descrie pe larg şi apariţia primelor think-tank-uri şi a principalelor instituţii economice moderne (cum ar fi Rezerva Federală în SUA), pledând în general pentru importanţa adoptării deciziilor economice pe baze raţionale, prin teoretizări şi experimente, prin analizarea crizelor şi a fenomenelor extreme (inflaţie, deflaţie, sărăcie, foamete, faliment) şi prin consultarea unui grup cât mai mare de experţi în diferite domenii (sociologie, economie, politică, educaţie, cultură, servicii medicale etc.)


Lucrarea conţine şi 35 de fotografii, conţinând în special portretele gânditorilor analizaţi: Jane Austen, Charles Dickens, Henry Mayhew, Friedrich Engels, Karl Marx, Alfred Marshall, Mary Paley, Beatrice Potter/Webb, Joseph Chamberlain, Sydney Webb, Winston Churchill, Irving Fischer, Joseph Schumpeter, Friedrich von Hayek, John Maynard Keynes, Joan Robinson, Richard Kahn, Milton Friedman, Paul Anthony Samuleson, Amartya Sen.

  • Autor: Sylvia Nasar
  • Editura ALL
  • ISBN: 9786065871809
  • Număr pagini: 496
  • Limba: română
  • Format disponibil: paperback
  • Dimensiune:
  • 165 x 235
  • Anul: 2014

Etichete: Geniul economic, Sylvia Nasar, Editura All, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.