După lupte grele și trădări fatale, cele șapte puteri care își disputau Westeros s-au nimicit una pe altă și au ajuns la un pact îndoielnic. Odată cu moartea monstruosului rege Joffrey, regență Cersei conduce din Debarcaderul Regelui. Înfrângerea lui Robb Stark îi descurajează pe rebelii din Nord și familia lui se împrăștie că semințele pe un pământ neroditor în tot regatul. Nu mai există decât puține pretenții legitime la Tronul de Fier, iar acestea sunt în mâinile celor fie prea slabi să le obțină, fie aflați pe meleaguri îndepărtate.
„George R.R. Martin este, de departe, cel mai bun autor de literatură fantasy. Festinul ciorilor e cel mai fericit prilej să îl considerăm un «Tolkien al Americii». Martin se distinge și se impune că principala forță care va modela evoluția genului fantasy prin refuzul sau de a adopta o viziune maniheistă asupra lumii că lupta între cele două principii eterne, Binele și Răul. Sunt bărbați și femei care se lupta – pentru putere, pentru bani, pentru dragoste, pentru toate cele omenești.” (Lev Grossman, Time)