Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Ipoteza Dumnezeu. O nouă abordare a celei mai vechi dezbateri din istorie

Ipoteza Dumnezeu. O nouă abordare a celei mai vechi dezbateri din istorie

Există sau nu (un) Dumnezeu? Teiștii ar răspunde la această întrebare cu da, ateiștii, cu nu, iar agnosticii ar spune că nu putem ști. Dezbaterea privind existența lui Dumnezeu este veche de când lumea, dar continuă să înflăcăreze spiritele, impulsionată de ultimele descoperiri din domeniul fizicii cuantice. În esență, polemica se reduce la știință versus religie, aflate aparent într-un conflict ireconciliabil. Gerald Benedict se situează pe o poziție neutră, trecând în revistă argumentele ambelor tabere.După ce descrie, în capitolele de început, obiectul central al dezbaterii – conceptul de Dumnezeu, originile şi semnificaţia lui –, autorul abordează nenumărate probleme controversate, precum adevărul Sfintelor Scripturi, validitatea miracolelor sfinte, existența liberului-arbitru etc. Conștient de complexitatea ipotezei-Dumnezeu, Benedict aduce în discuție numeroase idei și teorii atât din religia occidentală, cât şi din cea orientală, și face apel la filosofia știinţei, a religiei și istoriei, la teorii ale cunoașterii, la psihologie și antropologie. Fără îndoială, dialogul deschis pe care îl promovează inteligent este singurul fel prin care vom putea înțelege cuvintele lui Einstein: „Știința fără religie e șchioapă, religia fără știinţă e oarbă“.Gerald Benedict a absolvit teologia la Universititatea din Londra, specializându-se în studiul comparativ al filosofiei religiilor. Printre lucrările sale cele mai importante se numără Watkins Dictionary of Religions and Secular Faiths şi Celtic Wisdom. De același autor, la Editura Litera, a mai apărut Profețiile maya pentru 2012...


2890 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă